La doar 11 ani, Marc Andrei Dogari, un copil care ar fi trebuit să alerge, să râdă, să viseze, învață acum să trăiască fără o parte din el.

După ce i s-a pus diagnosticul de cancer osos agresiv (osteosarcom Ewing), în Germania, în timp ce se afla în vacanţă la bunicii săi, copilul a fost supus unei operaţii de amputare a unui picior. Și totuși, Marc nu plânge, nu renunță şi încearcă să îşi îmbărbăteze părinţii şi bunicii.

Marc

Totul a început cu o umflătură la genunchi, într-o vacanță care trebuia să fie plină de bucurie, iar boala nu s-a oprit aici, ci s-a răspândit și la plămâni. Pentru a-i salva viața, medicii au fost nevoiți să-i amputeze un picior.

Urmează operații la plămâni pentru metastaze, tratamente grele, luni de recuperare și o viață în care va trebui să învețe să meargă din nou, cu o proteză.

Pe lângă durere şi teamă, familia este copleșită şi de costurile pe care nu le poate acoperi. De aceea apelează la noi.

Orice donație, oricât de mică, poate face diferența. 

Dacă nu puteți dona, vă rugăm măcar să distribuiți mesajul, pentru că fiecare share poate ajunge la un om care îi poate ajuta.

Haideți să nu-i lăsăm singuri în această luptă, să fim şi noi speranța care le dă puterea de a merge mai departe.

Părinţii şi bunicii copilului sunt din Târgu Mureş. Părinţii sunt stabiliţi în Marea Britanie, iar bunicii locuiesc în Germania.

Citeşte şi: Aurel Frandeș, pădurarul salvator: „Nu mă consider erou, mă consider un om normal”

Vă mulțumim și vă rugăm să-l păstrați pe Marc în gândurile și rugăciunile voastre!

Donaţiile se pot face direct către familie prin acest link:

https://gofund.me/36c803a4f

De asemenea, în contul bancar al familiei: GB71BUKB20252470249882

SWIFTBIC: BUKBGB22

Pentru persoanele fizice şi societăţile comerciale care pot oferi sponsorizări, vă pun la contul ASOCIAŢIEI DE TERAPII COMPLEMENTARE “ÎNGERUL MEU, GABRIEL” (cu precizarea PENTRU MARC):

BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ TÂRGU MUREŞ

CONT BANCAR:  RO47 RNCB 0193 1727 0766 0001

RNCBROBU

TELEFON PENTRU CONTRACTE DE SPONSORIZARE: 0740482204