Alecu Reniţă
Barajul, rezervorul şi hidrocentrala de la Novodnestrovsk formează unul dintre cele mai mari complexe hidroenergetice din Europa de Est. Cu o capacitate de acumulare de peste trei miliarde de metri cubi de apă, infrastructura este vitală atât pentru Ucraina, cât şi pentru Republica Moldova. Eventuala distrugere a barajului ar provoca un film de groază, o catastrofă cu episoade apocaliptice: inundaţii masive, localităţi măturate de valul ucigător, pierderi de vieţi omeneşti şi sistarea sursei principale de apă potabilă pentru Republica Moldova (peste 75% din consum).
De la atacul militar declanşat de Rusia asupra Ucraina (24 februarie 2022), complexul hidroenergetic a devenit o ţintă strategică a Moscovei. Sute de drone şi rachete au fost îndreptate deliberat spre baraj, fără a ţine cont de consecinţele pentru statul vecin, Republica Moldova. Timp de patru ani, sistemele ucrainene de apărare antiaeriană au interceptat majoritatea proiectilelor, însă la începutul lunii martie câteva drone şi rachete ruseşti au reuşit să lovească instalaţiile, provocând pagube şi scurgeri toxice în Nistru.
Serviciile moldoveneşti de intervenţie au activat procedurile standard de colectare, filtrare şi diminuare a poluanţilor. A fost mobilizată expertiza instituţională disponibilă, iar comunicările oficiale au menţinut un ton clar şi explicativ. Situaţia este monitorizată în timp real. Impresionează în mod deosebit – a câta oară! – ajutorul frăţesc oferit imediat de România pentru ca Republica Moldova să facă faţă impactului, să diminueze poluarea Nistrului. Mă miră că guraliva turmentată de la externele lui Lavrov încă nu a ţipat că sub pretextul ajutorului ecologic, România deja îşi instalează frontiera pe Nistru.
Mult mai grav decât poluarea însăşi este modul în care anumite clanuri politice şi propagandistice din Republica Moldova manipulează acest incident. Pe reţelele sociale, propagandişti, mercenari informaţionali şi „idioţi utili” încearcă să transforme o agresiune rusească într-o acuzaţie falsă la adresa Ucrainei. Aceştia speculează panica populaţiei şi alimentează naraţiunea toxică potrivit căreia „ucrainenii lasă Republica Moldova fără apă”.
Exponenţii politici ai liniei pro-Kremlin – Igor Dodon, Vladimir Voronin, Victoria Furtună, Vasile Tarlev, Renato Usatîi – evită deliberat să condamne agresiunea rusă asupra infrastructurii critice. Tăcerea lor echivalează cu complicitate. Iar pe fundalul intoxicării informaţionale orchestrate de figuri precum Maria Zaharova şi Vladimir Soloviov, opinia publică este deliberat plasată într-o stare de confuzie.
Deşi valul de poluare îşi va pierde din intensitate într-o perioadă relativ scurtă, daunele asupra biodiversităţii, pisciculturii şi ecosistemului riveran vor persista ani de zile. Prejudiciile suferite de Republica Moldova sunt directe, grave, cuantificabile şi adresate unei ţări cu care ea nu se află în conflict militar. Fără a aştepta ca „experţii” să alerge după granturi pentru a teoretiza la infinit problema despăgubirilor, formulez următoarele propuneri către autorităţi şi către Academia de Ştiinţe:
1. Nistrul este un fluviu transfrontalier, nu un râu intern al unei singure ţări.
2. Fluviile transfrontaliere au un statut juridic special, iar atacul Rusiei afectează direct şi masiv Republica Moldova, deşi aceasta nu se află în conflict militar cu Federaţia Rusă.
3. Este necesară elaborarea unui dosar complet privind poluarea Nistrului şi costurile impactului ecologic, economic şi social.
4. Dosarul trebuie înaintat către ONU şi alte organisme internaţionale competente, pentru a obliga Rusia să plătească despăgubiri pentru daunele provocate mediului, biodiversităţii, pisciculturii, economiei şi populaţiei din Republica Moldova.
A lăsa Rusia nepedepsită pentru crima diabolică de la Novodnestrovsk ar însemna a-i permite să continue bombardamentele asupra complexului hidroenergetic şi a menţine în permanenţă riscul distrugerii unui baraj în spatele căruia se află miliarde de metri cubi de apă.
(Chişinău, martie 2026)
Citește și