Marius Paşcan
În contextul războiului din Orientul Mijlociu, lumea se confruntă, la începutul lunii acestei luni, cu cea mai gravă perturbare a pieţelor de energie din ultima jumătate de secol. Mesajul predominant al analiştilor este chiar că piaţa nu a absorbit încă pe deplin gravitatea perturbării.
Banca Centrală Europeană (BCE) a avertizat deja că un conflict prelungit va declanşa o perioadă de stagflaţie în Europa, cu creştere economică minimă sau negativă şi inflaţie ridicată, şi va împinge economii mari, precum Germania şi Italia, în recesiune tehnică până la sfârşitul anului 2026.
Din această perspectivă, directorul executiv al Agenţiei Internaţionale pentru Energie (AIE), Fatih Birol, a exprimat cel mai clar avertisment posibil: „luna aprilie va fi mult mai rea decât martie”. AIE califică criza drept cea mai mare ameninţare la adresa securităţii energetice din istorie, iar consecinţele sale vor persista chiar şi după o eventuală încetare a focului.
Corelativ, riscurile cu care se confruntă România sunt multiple. Un conflict prelungit va agrava suplimentar inflaţia peste nivelurile prognozate, va eroda şi mai mult puterea de cumpărare a populaţiei şi va împinge economia spre stagnare sau chiar recesiune. Costurile mari ale împrumuturilor (România plăteşte cele mai mari dobânzi din UE, peste 7%), amplificate de un eventual şoc energetic persistent, vor pune o presiune suplimentară pe bugetul public, oricum deja supratensionat.
Există riscul unei crize sociale, cu proteste în lanţ dacă preţul motorinei depăşeşte constant 12 sau 13 lei pe litru, nivel la care transportatorii ameninţă cu falimente, iar costurile alimentelor cresc fulminant. Dependenţa de importuri face România vulnerabilă la competiţia globală pentru stocuri. State din Asia cumpără acum agresiv cantităţi mari de combustibil, iar contractele de livrare ale României devin vulnerabile şi nesigure dacă penuria se acutizează.
Din punct de vedere geopolitic, tensiunile din NATO generează deja un risc structural. Dacă SUA îşi reevaluează efectiv angajamentul faţă de Alianţă, iar Europa nu reuşeşte să construiască un pilon de apărare autonom, credibil, România, aflată pe flancul estic, în vecinătatea directă a Rusiei şi a Ucrainei, este una dintre cele mai expuse ţări. Paradoxal, tocmai loialitatea faţă de Washington devine insuficientă, câtă vreme angajamentul american faţă de securitatea europeană se diminuează structural.
Nu în ultimul rând, războiul hibrid rămâne un pericol constant. Exploatarea dezinformării, polarizarea opiniei publice pe tema implicării în conflictul din Iran şi manipularea percepţiilor despre securitatea energetică sunt instrumente deja active. Consider că România trebuie să trateze aceste ameninţări cu aceeaşi seriozitate cu care tratează riscurile militare convenţionale.
Finalmente, criza din Strâmtoarea Ormuz nu este doar o perturbare trecătoare, ci un eveniment transformator pentru pieţele de energie şi pentru echilibrele geopolitice globale. Pentru România, aceasta este simultan o probă de rezilienţă economică, un test de coerenţă a politicii externe şi un moment de adevăr privind capacitatea statului de a proteja cetăţenii în faţa unui şoc extern de această magnitudine. Vor fi capabili guvernanţii să treacă cu responsabilitate de această încercare periculoasă, pe termen mediu şi lung, pentru ţara noastră?
Citește și