Expo: Despre suferinţă şi eroism

Expoziţia Her Pain, Her Power: Voices of October 7th (Suferinţa ei, puterea ei: voci din 7 octombrie) , dedicată femeilor israeliene afectate de atacurile din 7 octombrie 2023, a deschis sezonul Art Safari Bucureşti. Proiectul, realizat de Ambasada Israelului în parteneriat cu instituţii culturale şi educaţionale, reuneşte 21 de lucrări semnate de artiste.

Expoziţia este structurată în două secţiuni: „Întuneric”, care reflectă violenţele suferite de femei, inclusiv violenţa sexuală folosită ca armă de război, şi „Lumină”, care evidenţiază rezistenţa şi eroismul acestora.

„Prin expoziţia Her Pain, Her Power: Voices of October 7th ilustrăm, pe de o parte, întunericul acelei zile terifiante, de 7 octombrie 2023, iar pe de altă parte, onorăm lumina întruchipată de rezilienţa naţiunii israeliene”, a declarat Ambasadorul Israelului la Bucureşti, Lior Ben Dor, prezentând viziunea proiectului: „Cu toţii trebuie să ne unim vocile împotriva femicidului. În atacul terorist din 7 octombrie 2023, comis împotriva poporului nostru, numeroase femei israeliene au fost violate, mutilate, torturate.

Este foarte greu şi dureros să vorbim despre acest subiect, dar nu putem tăcea. Tăcerea protejează agresorii şi trebuie să ne unim vocile pentru a combate violenţa împotriva femeilor”.

Demersul artistic îşi propune să atragă atenţia asupra violenţei de gen şi să transmită un mesaj universal de solidaritate.

Expoziţia poate fi vizitată la Art Safari New Museum din Bucureşti până pe 19 iulie. (documentare şi foto – Ambasada Israelului în România)

Citește și