Un bărbat urmărit pentru nerespectarea obligațiilor impuse persoanelor înscrise în Registrul Agresorilor Sexuali a fost depistat de polițiști într-un tren de călători, în cadrul unei acțiuni de amploare desfășurate marți, 7 aprilie, de Serviciul Județean de Poliție Transporturi Mureș.
Operațiunea, organizată în sistem integrat și cu efective mărite, a vizat creșterea siguranței publice în stațiile de cale ferată și în zona trecerilor la nivel cu calea ferată. La acțiune au participat polițiști din cadrul IPJ Mureș – Serviciul Rutier și Serviciul Criminalistic, echipe canine specializate, jandarmi, precum și reprezentanți ai Inspectoratului General pentru Imigrări.

În timpul verificărilor desfășurate în trenuri și stații, oamenii legii au identificat un individ care figura cu alertă activă în bazele de date ale Poliției Române, după ce nu a respectat obligațiile legale impuse agresorilor sexuali. Polițiștii au demarat imediat procedurile specifice în acest caz.
Acțiunea a avut un caracter amplu: au fost legitimate 205 persoane și verificate 117 autovehicule, fiind monitorizate 7 treceri la nivel cu calea ferată și patrulate 8 trenuri de călători.
În urma controalelor, polițiștii au aplicat 34 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 11.000 de lei, majoritatea pentru abateri la regimul rutier. Totodată, au fost reținute două permise de conducere și trei certificate de înmatriculare, fiind retras și un set de plăcuțe de înmatriculare.
Citește și: Organigrama Primăriei Sighișoara rămâne neschimbată: fără concedieri după aplicarea OUG 7/2026
În cadrul aceleiași acțiuni, a fost descoperit și un autoturism care figura cu alertă de sechestru, fiind luate măsurile legale pentru ridicarea certificatului de înmatriculare și continuarea procedurilor.
Reprezentanții poliției anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, cu scopul de a preveni faptele antisociale și de a crește gradul de siguranță al cetățenilor, mai ales în zonele intens circulate.
Alex Corin
Urmărește și:

