Alecu Reniţă
În Parlamentul European, la Bruxelles, în ultima decadă a lunii martie, a avut loc derulat un eveniment de o importanţă excepţională pentru restituirea memoriei, adevărului şi cunoaşterii nenorocirilor prin care a trecut Basarabia noastră după ocuparea ruso-sovietică din 28 iunie 1940.
Ofer atenţiei un rezumat al discursului pe care l-am rostit în Parlamentul European, la masa rotundă dedicată „Foametei din 1946–1947”. Limitarea drastică a timpului rezervat dezbaterilor m-a obligat să-mi axez intervenţia doar pe cel mai negru episod din drama Basarabiei, urmat de propuneri concrete de a face, după amar de vreme, dreptate conaţionalilor şi de a găsi loc, în Istoria adevărată a Europei, pentru tot ce a însemnat catastrofa umană, mutilarea destinelor a milioane de oameni, falsificarea identităţii şi experimentele diabolice la care a fost supusă populaţia paşnică a Basarabiei mele natale.
„Adevărul istoric, memoria colectivă şi crimele groaznice ale regimului de ocupaţie ruso-sovietic au făcut parte din secretele cele mai tăinuite ale dictaturii comuniste din aşa-numita RSSM. Documentele valorificate după 27 august 1991 până în prezent scot la suprafaţă realităţi înfiorătoare şi crime odioase comise de URSS în teritoriile româneşti de la Est de Prut.
Foametea din 1946–1947 reprezintă cel mai înspăimântător capitol din Cartea Neagră a Basarabiei, însă ea nu poate fi separată de proiectul complex al Moscovei de a lichida elitele basarabene, de a schimba masiv structura etnică şi de a crea un „popor de homo sovieticus”, fără identitate, memorie şi istorie proprie.
Teroarea roşie, care a luat dimensiunile unei catastrofe naţionale, a început la 28 iunie 1940, când Rusia sovietică a ocupat teritoriile româneşti de la Est de Prut, continuând sub diverse forme ucigaşe până la moartea lui Stalin, survenită la 5 martie 1953. Nu mă refer la represiunile „clasice” staliniste, ci la organizarea unui adevărat genocid împotriva populaţiei paşnice.
Invoc sumar fapte documentate şi statistici încă nefinalizate: imediat după 28 iunie 1940 regimul de ocupaţie a declanşat arestări, asasinate în masă, dispariţii fără urmă, gropi comune, iar în 12–13 iunie 1941 are loc prima deportare masivă a intelectualităţii, a elitelor administraţiei româneşti, un număr mare fiind ucişi pe drum, în urma bombardamentelor de după 22 iunie 1941.
Reocuparea Basarabiei la 23 august 1944 a reluat procesul terorii întrerupt în anii de război: a urmat mobilizarea forţată a 250.000–275.000 de tineri basarabeni (fondul genetic-demografic) care, fără nicio experienţă militară, au fost folosiţi drept carne de tun, fiind trimişi direct la moarte, pe linia întâi a frontului sovieto-german. Circa 80.000 au fost ucişi, iar peste 150.000 schilodiţi.
Rechiziţiile din 1944–1946 au fost preludiul tragediei supreme – Foametea organizată de Moscova în 1946–1947, o operaţiune deliberată de exterminare, care a ucis 200.000–250.000 de oameni, iar peste un milion de persoane, îndeosebi copii, au contractat distrofie şi boli grave generate de malnutriţie.
În 6–7 iulie 1949, regimul a organizat al doilea şi cel mai mare val de deportări, aruncând în adâncurile Siberiei familiile de „chiaburi” şi zeci de mii de gospodari – temelia şi pâinea Basarabiei. A urmat al treilea val de deportări pe motive religioase (1951). Astfel au fost deportate, închise şi lichidate sistematic elitele basarabene până în 1953.
Repet: perioada 28 iunie 1940 – 22 iunie 1941 şi 23 august 1944 – 5 martie 1953 reprezintă o catastrofă naţională, fiindcă a depăşit total cadrul tradiţional al represiunilor staliniste, luând dimensiunile şi caracteristicile unui genocid, care a generat pierderi de peste un milion de oameni. Aici includem: refugiaţi peste Prut; deportaţi în Siberia; arestări şi asasinări în masă; circa 80.000 de tineri basarabeni neexperimentaţi ucişi pe front, iar peste 150.000 schilodiţi; 200.000–250.000 de oameni exterminaţi de foametea programată şi alte sute de mii de supravieţuitori aduşi la condiţia de „schelete vii”, cu boli şi traume incurabile pe viaţă.
Vă rog să citim împreună Convenţia ONU din 1948 cu privire la genocid şi o să ne convingem cu toţii că crimele abominabile enumerate de mine depăşesc cadrul represiunilor ordinare şi întrunesc condiţiile a ceea ce este definit, conform dreptului internaţional, drept genocid.
În numele unui popor care îşi caută de foarte mulţi ani dreptatea, memoria, identitatea şi Ţara; în numele celor care zac în gropi comune şi au murit fără morminte; în numele celor duşi în Siberia fără să-şi mai vadă familia şi casa; în numele copiilor zdrobiţi de foame, care în agonie se rugau să moară; în numele bunicilor şi părinţilor care au ţinut în ei suferinţele şi nedreptatea unui neam; în numele adevărului interzis până mai ieri şi al luptei noastre de a fi oameni liberi, vă rog să recunoaşteţi oficial că în Basarabia, în perioada 28 iunie 1940 – 22 iunie 1941 şi 23 august 1944 – 5 martie 1953, regimul de ocupaţie ruso-sovietic a comis un GENOCID împotriva populaţiei paşnice.
Vă mulţumesc.”
(Alecu Reniţă, votant al Declaraţiei de Independenţă faţă de Rusia imperială Bruxelles, Palatul Parlamentului European, 24 martie 2026)
Citește și