Marius Paşcan
Există artişti care nu părăsesc niciodată scena, ci retrăiesc în eternitatea acesteia prin noi. Se împlinesc 95 de ani de la naşterea actorului Amza Pellea.
Am crescut cu farmecul personajului „Nea Mărin”, cu umorul său cald, sănătos, românesc, dar şi cu forţa extraordinară a rolurilor sale din cinema, care rezonau prin suflet, adevăr şi demnitate. Amza Pelea nu a fost doar un actor imens, ci o prezenţă care a ştiut să aducă, în acelaşi timp, râsul, emoţia şi o formă rară de nobleţe interioară.
În realitate, Nea Mărin nu era un personaj fictiv. Era unchiul lui Amza Pelea, pe numele său Mărin, dispărut pe Frontul de Est. Un om glumeţ care n-a mai ajuns înapoi la Băileşti, lăsând în urmă o soţie şi şase copii. Amza l-a adus înapoi, viu, pe micul ecran, Pentru a-l ţine aproape pentru totdeauna.
Filmul „Nea Mărin miliardar” a înregistrat recordul de spectatori din întreaga istorie a cinematografiei româneşti. Milioane de oameni au umplut sălile nu pentru un film, ci pentru a-l revedea pe omul în care se recunoşteau.
El însuşi mărturisea: „Sunt convins că orice întâmplare poate fi povestită în aşa fel încât să stoarcă şi lacrimi şi hohote de râs. Mi se pare o trăsătură specifică poporului român, acest a face haz uneori chiar de necaz.”
Amza a lăsat, scris undeva ca un testament tăcut: „Timpul şterge… Da, dar el ştie să păstreze, ca nimeni altul, ceea ce nu trebuie pierdut.”
Copilăria mea a râs cu Nea Mărin. S-a amuzat prin vocea lui, a ascultat Oltenia din fiecare silabă. Lumânarea lui a ars scurt şi orbitor. Ne luminăm şi azi din ea.
Mulţumim, Maestre! Dumnezeu să-ţi vegheze odihna!
Citește și