Ioan-Aurel Pop, Preşedintele Academiei Române
În poezia „La Paşti” George Coşbuc spune: „E pace în cer şi pe pământ”. Adică, după ce s-a produs moartea Mântuitorului, Prohodul, şi apoi Învierea, s-a potolit furtuna şi e pace în cer şi pe pământ. Ştiţi cum îi descrie Coşbuc pe oameni? Mame, taţi, copii, bătrâni, cu câte un nepot, se duc pe firul apei, pe deal, până la biserică, fiindcă e musai ca biserica să fie pe o înălţime. Şi pacea aceasta domină în ziua de Paşti şi ar trebui să ne domine şi pe noi. Când eram copil şi se apropiau Paştile, în Săptămâna Patimilor, mama şi bunica – bunica fiind soacră în casă – cântau colinde de Paşti. Colinde de Paşti? Da. Şi una dintre acestea avea următoarele versuri:
În joi seara după cină / Iisus s-o dus în grădină,/ Şi Iisus s-o dus în sus,
Plângând, în genunchi s-o pus/ Şi-o spus: Iubite Părinte,/ De se poate, ia aminte,/ Să nu beau acest pahar, / Că vai, cât îi de amar!
Vă daţi seama cum sună cântată… Grădina Ghetsimani, toată întâmplarea, pregătirea de după Cină, rugăciunea şi apoi ce a urmat. Deci, colinde de Paşti există. Nu ştiu să vă spun de când datează, pentru că astfel de creaţii din folclor nu sunt, de obicei, atestate documentar foarte devreme. În legătură cu Paştile, am cercetat etimologiile în limbile romanice, dar nu numai – şi la slavi, şi la germanici. Lucrurile sunt variabile. La italieni se zice „la Pasqua”, singular. La francezi „Pâques”, cu terminaţie de plural. La noi, care suntem la cumpăna lumilor, aici, departe, în unele părţi se zice „Paşte”, în altele „Paşti”. La noi se spune: „Sfintele Paşti”, „Vin Paştile, să ne închinăm, să ne rugăm”.
Ar trebui să ne bucurăm şi să ştim câţi scriitori români au scris despre Paşti. Unii ne acuză că ne plac Coşbuc şi Goga şi că alţi poeţi sunt mai profunzi. Dar oamenii aceştia au scris pentru oameni, iar oamenii, ca să înţeleagă o poezie ca aceasta, n-aveau nevoie de foarte multă cultură. Când am devenit licean, profesorul de română ne-a arătat, mai pe şest, un volum de Vasile Voiculescu şi o poezie frumoasă închinată Paştelui cu versuri cu un ritm care curge foarte frumos:
„ Suferinţa are-un cântec / Şi nădejdea are-o vatră” ( „Înviere”). Coşbuc mai are una, „Ziua-nvierii”: „E soare-n cer şi cântec de clopote e-n sat / Biserica e plină de cei cari au plecat / Din zori şi de cu noapte, din dealuri şi cătune / Sunt Paştele! Văzduhul e parc-o rugăciune”. O întreagă poveste: dincolo de liniştea Paştelui, o mamă nu poate pleca să se bucure, fiindcă stă lângă patul copilei bolnave. E o naraţiune în poezie: cum s-a rugat să-i dea Dumnezeu copil, cum i-a dat o fată, cum s-a îmbolnăvit.
Şi la urmă încheie cu pace sufletească: „ Căci azi învie Domnul, iar Domnul este mare, / Şi nimeni nu cunoaşte ascunsa lui cărare!”. Începe cu pace şi linişte şi termină tot aşa. La Elena Farago poezia de Paşti în limbajul copiilor e extraordinară: „Toţi copiii azi se îmbracă / Cu ce au ei mai frumos / Şi părinţii lor le cântă / Învierea lui Christos” ( „În ziua de Paşti”).
Să ne veselim de Paşti, pentru că este o sărbătoare mai complexă decât Crăciunul. Nu degeaba, la noi, în Răsărit, se spune că este cea mai mare sărbătoare creştină. Să ne bucurăm de frumoasele Poveşti de Paşti, pline de lumină…
Citește și