Prof. univ. dr. Iulian Boldea
Pentru mine noaptea de Înviere reprezintă una dintre cele mai emoţionante amintiri din copilărie, scenariu ritualic al unui mister esenţial în care lumina, taina cea mai presus de sine a resurecţiei şi revelaţiile credinţei se îmbină într-un întreg armonios. În fiecare an, de Paşte, mă întorc acasă şi particip la slujba de Înviere cu aceeaşi emoţie. Cine nu îşi aminteşte punctul culminant al acestei Nopţi esenţiale, cu replici ale unui dialog în care se întrevede confruntarea dintre văzut şi nevăzut, dintre sacru şi profan:
„- Deschideţi, boieri, porţile să intre Împăratul Măririi; – Dar cine este acela Împăratul Măririi?; – Domnul cel mare şi puternic, Domnul cel tare în războaie, acela este Împăratul Măririi“. Dialogul se desfăşoară după un model arhetipal în care replicile alternează cu bătăile în uşile bisericii, schimbul de replici repetându-se de trei ori, într-o gradare a revelării Tainei. În final, uşile bisericii se deschid, iar lumina cea adevărată se răspândeşte în noapte, din lumânare în lumânare, în zvonul mântuitor al cântării „Christos a înviat!“ Încă din copilărie mi-a rămas întipărit în memoria afectivă Cuvântul de învăţătură al Sfântului Ioan Gură de Aur: „Intraţi toţi întru bucuria Domnului nostru. Cei ce v-aţi înfrânat şi cei leneşi, cinstiţi ziua.
Cei ce aţi postit şi cei ce n-aţi postit, veseliţi-vă astăzi. Masa este plină, ospătaţi-vă toţi (…). De a ajuns cineva abia în ceasul ai unsprezecelea, să nu se teamă din pricina întârzierii, că darnic fiind Stăpânul, primeşte pe cel de pe urmă ca şi pe cel dintâi, odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi; şi pe cel de pe urmă, miluieşte, şi pe cel dintâi mângâie; şi aceluia plăteşte, şi acestuia dăruieşte; şi faptele le primeşte; şi gândul îl ţine în seamă, şi lucrul îl preţuieşte, şi voinţa o laudă. (…). Înviat-a Hristos şi se bucură îngerii. Înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte. Înviat-a Hristos şi nici un mort nu este în groapă; căci Hristos, sculându-se din morţi, începătorul celor adormiţi s-a făcut.
Lui i se cuvine mărirea şi stăpânirea în vecii vecilor. Amin.” Noaptea de Înviere era, aşadar pentru mine, şi este şi acum, trăire magică şi emoţie, încărcătură de taină şi icoană vie a unor întâmplări nevăzute, dar cu atât mai puternice, care ne aşternea în suflet o linişte smerită şi înţeleaptă ce ne însoţea multe zile după aceea, începând cu a doua zi, în care ne aşezam, în haine de sărbătoare, la masa îmbelşugată de Paşte, cu ouă roşii, friptură, pască şi cozonaci. Noaptea de taină a Învierii e cea care îmi ritmează în mod miraculos arhitectura memoriei afective şi identitatea întregii fiinţe, ca un izvor ce îmi redă adâncul din mine la care mă întorc întotdeauna cu nesaţul viu al nevoii împlinirii de sine.
(texte preluate din volumul „Poveşti de Paşti” – antologie de Menuţ Maximinian, lucrare editată de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud, în parteneriat cu Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc”, Bistriţa, 2026)
Citește și