Dr. Tudor Ciuhodaru
Moderaţia ar trebui să fie cheia alimentaţiei şi de sărbătorile pascale. În caz contrar veţi avea nevoie de serviciul de urgenţă şi ne vom vedea în gardă chiar din prima zi. Dacă vreţi însă să petreceti în familie şi nu prin spitale, trebuie respectate câteva reguli simple, indiferent dacă aţi postit sau nu, adaptate eventual patologiei de bază.
1. Nu daţi startul la supraalimentare imediat dupa slujbă, ci aşteptaţi până dimineaţă sau, chiar mai bine, până la orele prânzului.
2. Alimentele trebuie introduse treptat , după regula ,,nu toate deodată”. Puteţi începe cu friptură de miel, precedată eventual de o salată de crudităţi, asociată unei garnituri de legume făcute la grătar, urmate de o felie de ananas crud, nu din conservă, pentru a vă facilita digestia. Cei care au ţinut post trebuie să reia cu prudenţă alimentaţia normală, începand cu brânzeturi, legume, fructe şi carne de pasăre, urmate de cantităţi mici de ciorbă şi drob.
3. Fiecare masă trebuie să conţină un singur aliment „concentrat”, considerând ,,concentrat” orice aliment cu excepţia fructelor şi legumelor, aşa că friptura, drobul, sarmalele se vor consuma separat, nefiind recomandate nici măcar amestecurile de friptură cu ouă, al cărnii de miel cu cartofii şi nici consumul de dulciuri sau fructe imediat după masă.
4. Asiguraţi o pauză de cel puţin o jumătate de oră între felurile de mâncare, pentru a evita senzaţia de suprasaturaţie sau sindroamele dispeptice.
5. Indiferent de starea de sănătate, alcoolul trebuie băut cu prudenţă putând, mai ales în asociere cu mâncarea grasă, să ducă la pancreatite, ulcere, hemoragii digestive, colici biliare.
6. Precauţii speciale trebuie avute în vedere la cei cu afecţiuni digestive, metabolice (diabet, gută) sau cardiace, care trebuie să respecte regimul igieno-dietetic (fără dulciuri, sare etc) şi medicamentos.
7. Pacienţii cu afecţiuni metabolice (diabet) vor respecta indicaţiile terapeutice pentru că, în caz contrar, decompensarile pot fi grave, mergând până la comă.
8. Pacienţii cu afecţiuni cardiovasculare (hipertensiune, insuficienţă cardiacă, cardiopatii ischemice) vor fi atenţi la excesul de sare şi grăsimi iar întreruperea medicaţiei este contraindicată pentru că duce la complicaţii şi decompensări. Orice durere precordială cu durata de peste 3-5 minute indică susipiciunea unui sindrom coronarian acut ce necesită prezentare urgentă la spital.
9. Cei cunoscuţi cu alergii alimentare vor avea grijă la produsele consumate, vor avea medicaţia de urgenţă şi se vor prezenta la spital în cazul erupţiilor pruriginoase asociate tulburărilor respiratorii.
10. Nu întrerupeţi medicaţia cronică pentru a mânca sau bea în exces.
Reţineţi:
Când trebuie să mergem la spital?
1. Nu ignoraţi apariţia simptomelor digestive precum greaţă, vărsături, dureri abdominale, tulburări de tranzit, a febrei sau frisoanelor sau a celor cardiace ce includ dureri precordiale, palpitaţii, cefalee, vertij şi nu temporizaţi prezentarea la consult.
2. Nu în ultimul rând, excesul caloric va crea suficiente probleme celor care ţin la siluetă. Încercaţi să înlocuiţi carnea, dulciurile şi grăsimile cu salate şi fructe şi rezervaţi timp pentru plimbări în aer liber sau sport sau veţi fi nevoiţi sau nevoite să vă luptaţi mai târziu cu kilogramele dobândite în aceste zile.
3. Oare când vor adopta legea Ciuhodaru privind introducerea educaţiei (inclusiv noţiuni de prim ajutor şi educaţie nutriţională) pentru sănătate de care să beneficieze toţi românii?!
Citește și

