Regimul prorus de la Budapesta a căzut. Probleme mari pentru UDMR

După ce liderii UDMR s-au chinuit să mobilizeze maghiarii din Transilvania să voteze cu FIDESZ și, evident, au dat greș, acum, în sediile organizației, e liniște mare. Doar dinspre Secuime vine un ușor vânt al schimbării. Acolo sunt câțiva primari care îl vor plecat pe Kelemen Hunor, președintele care a dus formațiunea în gard.

Da, în gard, pentru că este evident că UDMR nu mai este ascultat. Se vede și în numărul mic de maghiari din Transilvania cu dublă cetățenie care au votat la alegerile din Ungaria prin corespondență: doar aproximativ 280.000 din totalul de peste 700.000.

Mai mult, în timpul campaniei electorale din Ungaria, UDMR a boicotat, cât a putut, activitățile liderului TISZA din Transilvania. Au existat mai multe schimburi dure de replici, de acuzații reciproce. În 2025, la finalul marșului său, încheiat la Oradea, în cadrul unei conferințe de presă, Magyar Péter a acuzat UDMR de spionaj pentru FIDESZ în cadrul Partidului Popular European. La rândul lor, liderii UDMR au lansat acuzații la adresa președintelui TISZA, viitorul premier al Ungariei. În plus, diferitele acțiuni ale lui Magyar Peter au fost boicotate de aleșii locali ai UDMR. Astea nu se uită.

Așadar, pariul UDMR s-a dovedit pierzător, iar liderii formațiunii – total anacronici. Acum vor trebui să aștepte să vadă dacă noul premier al Ungariei va fi milostiv. Din informațiile noastre, acest lucru este exclus. Mai mult, vor ieși la iveală și mecanismele de finanțare ale fostului guvern Orbán, ale unor fundații, firme și persoane din Transilvania. Unde vor duce aceste ițe, nu știm precis, dar, cu siguranță, unii liderii UDMR tremură.

Celor care încă susțin că UDMR este o formațiune politică serioasă le spun doar atât: nici pe departe. UDMR este un partid măcinat de lupte interne crâncene, iar cel mai bun exemplu îl avem chiar în Târgu Mureș, unde, rupt în mai multe găști, UDMR și-a izolat propriul primar, pe Soós Zoltán, și îi bagă bețe în roate în activitatea sa. Așa ceva nu ar fi fost posibil pe vremea fostului președinte Markó Béla. Nu s-ar fi ajuns aici. Asta spune multe despre resursa umană pe care o are UDMR în aceste zile.

Dar, revenind la alegerile din Ungaria, care au scos la iveală, în timpul campaniei, noi și noi informații despre relațiile dintre Budapesta și Moscova, mă întreb: oare ce a căutat și mai caută UDMR în Guvernul României? Dacă șeful celor din FIDESZ, Viktor Orbán, era obedient lui Vladimir Putin, iar Kelemen Hunor lui Viktor Orbán, e greșit să mă gândesc că, pentru România, este o relație nesănătoasă? Răspunsul e la fiecare dintre dumneavoastră, cititorii noștri fideli și bine informați. Fiecare, prin filtrul propriilor experiențe, informații și al conștiinței, puteți judeca acest lucru. Părerea mea e că UDMR nu are ce căuta în Guvernul României.

Iar celor care, probabil din necunoștință de cauză, îl mai îndrăgeau pe Orbán le amintesc doar că acesta purta la gât harta Ungariei Mari. Afișarea acelui fular, în mod ostentativ, a fost sancționată, la vremea respectivă, de Ministerul Afacerilor Externe din România. Nimic nu e întâmplător. Cine, mai abitir decât Rusia, are interesul ca Transilvania să fie tot timpul o zonă măcinată de discursuri revizioniste? Și cum își poate îndeplini Rusia acest obiectiv?

Așadar, părerea mea este că UDMR ar trebui să stea o vreme pe tușa puterii, să aibă timp să își rezolve problemele interne, să se reformeze și să redevină adeptul democrației și libertăților cetățenești. Spun asta pentru că, susținându-l orbește pe Orbán, înseamnă că era total de acord cu umilirea și desființarea presei libere din Ungaria, cu corupția la drumul mare și cu poziția anti-europeană a Ungariei.

Lecția aspră pe care au primit-o cei din UDMR a venit tocmai din Ungaria, iar mulți dintre maghiarii de acolo le-au transmis, inclusiv prin mesaje scrise în noaptea votului pe pagina oficială a lui Magyar Péter, UDMR-iștilor să se ocupe de problemele din România și de maghiarii din România. 

Felicitări poporului maghiar pentru exemplara mobilizare de duminică și lecția de democrație pe care a dat-o întregii lumi.

După acest articol, ziarul nostru și eu vom fi, din nou, etichetați drept șovini. Da, acesta este sistemul de autoapărare al celor din UDMR, care, la orice critică, strigă «șovin» și se așteaptă să primească iertarea nevinovatului și compasiunea victimei.

Dragoş Bardoşi

foto: Péter Magyar/Facebook