Regimul Magyar, un nou Viktor Orbán, mai pro-european?

Așteptările cele mai mari ale maghiarilor din Transilvania țin de transparentizarea finanțărilor Budapestei, în privința cărora viitorul prim-ministru Peter Magyar a promis că nu se vor opri.

Astfel, noua conducere a Ungariei are atât sarcina de a menține legăturile cu co-naționalii din Transilvania, cât și de a recupera sumele de bani blocate de Uniunea Europeană din cauza deciziilor regimului lui Orbán Viktor.

Potrivit Radio Tg. Mureș, activistul politic Márton Attila, profesor universitar la Debrecen, atenționează că există pericolul ca, având o majoritate absolută, Peter Magyar să devină un autocrat precum Viktor Orbán: „Cu două treimi din Parlament câștigate, Peter Magyar primește «o autocrație la cheie».

Magyar

Ar putea să continue aproape în aceeași notă ca predecesorul său și, din cauza asta, trebuie cumva motivat din exterior și, probabil, și din interior, ca să facă schimbările care, efectiv, le limitează puterile. Dar trebuie revenit la statul de drept și, aici, fondurile europene vor ajuta foarte mult să se muleze peste acest sistem total autocratic”, arată Márton Attila, care observă că în Parlamentul ungar au intrat doar partide de dreapta, care ar putea determina Fidesz să devină un partid de extremă dreaptă, cu mesaje prin care să câștige următoarele alegeri. Acest lucru, crede activistul politic, se poate transforma într-un pericol pentru întreaga Europă.

Citeşte şi: Regimul prorus de la Budapesta a căzut. Probleme mari pentru UDMR

Follow the money…

Activistul politic Márton Attila mai susține că propaganda UDMR, potrivit căreia, dacă nu votează Fidesz, maghiarii din Transilvania nu vor mai primi bani de la Budapesta, a fost una nefericită, dar crede că, în cele din urmă, Peter Magyar și Kelemen Hunor vor cădea la pace. Însă problema gravă, susține Márton, este legată de necesitatea anchetării modului în care s-au realizat acele linii de finanțare, pentru care viitorul prim-ministru Peter Magyar va solicita controale de la Parchetul European, instituție în care a promis că Ungaria va reintra:

„Cred că va trebui o verificare a tuturor liniilor de finanțare, nu doar în sport, ci și în construcția de hoteluri și în stațiuni de lux s-a investit foarte mult în ultimul mandat al guvernului Orbán. S-a făcut o cercetare legată de cum au fost cheltuiți banii. Au luat fiecare an cu execuția bugetară din Ungaria, s-au făcut și interviuri cu oameni din Transilvania – primari, consilieri locali, consilieri județeni – care, sub protecția anonimatului, au spus că foarte multe dintre aceste finanțări se decid la meciuri de fotbal, la cafele în Budapesta, la partide de vânătoare”, a dezvăluit Márton Attila.

El crede că este necesar ca în Ungaria să existe un sistem de finanțare pe modelul fondurilor elvețiene sau norvegiene, unde organizația primește banii, proiectele sunt scrise după un barem cunoscut, după o evaluare reală, și sunt finanțate doar proiectele meritorii, mai ales în mediul rural.

Ungaria are nevoie de banii europeni!

Potrivit unui recent sondaj de opinie, majoritatea populației native din Ungaria s-a declarat atât împotriva votului diasporei maghiare, cât și a finanțărilor preferențiale către maghiarii din afara granițelor. În acest context, sociologul Kiss Tamás, de la UBB Cluj-Napoca, speră că banii europeni, blocați până acum, vor ajunge în cele din urmă în Ungaria, țară puternic afectată de criză:

„De fapt, procesul de vot extrateritorial, în care UDMR era implicat, este un proces total netransparent și, în plus, și finanțările targetate pentru instituții minoritare erau distribuite într-o relație clientelară. Am făcut un sondaj reprezentativ pe populația nativă din Ungaria și cam 60% erau contra votului extrateritorial și aproape jumătate erau contra acestor finanțări. Popularitatea acestor măsuri ar putea crește prin transparență”, speră Kiss Tamás.

Doar mass-media publică va suferi transformări

Este vorba de radioul public și de o singură televiziune – M1, care, de fapt, este un canal de știri. Acolo probabil se vor produce schimbări majore și destul de rapide, atât la nivel de conducere, cât și de conținut editorial, crede jurnalistul ungar Pataki István: „Desigur, poate veni un nou președinte la televiziunea publică, care însă, ca și cea din România, are foarte multe canale – de sport, de cultură etc. – unde nu cred că au fost probleme și schimbări majore.

La televiziunea și la radioul public, Orbán nu prea era criticat. La astfel de organe media apare și o autocenzură. Deci nimeni niciodată nu a încercat să facă un material anti-Orbán”, a declarat Pataki István, care deja observă cum, după alegeri, la canalul de știri M1 se vede o schimbare: începe să fie subliniată activitatea și declarațiile lui Peter Magyar. Totuși, crede că unii colegi de acolo, în primul rând de la canalul de știri, vor fi schimbați.

Referindu-se la presa de expresie maghiară din Transilvania, Pataki István confirmă că o parte a acesteia a fost susținută financiar de Budapesta. „Într-adevăr, este un trust finanțat de Ungaria, cu mai multe publicații, dar să nu uităm că, dacă nu ar fi fost această preluare de către stat sau o companie din Ungaria, atunci aceste publicații nu știu cum ar fi supraviețuit”, arată Pataki, care crede că aceste publicații vor avea probabil probleme în viitorul apropiat.

Valeriu Russu

Urmăreşte şi: