Ambasada Israelului în România a reacționat ferm după profanarea cimitirului evreiesc din Reghin, unde 14 monumente funerare au fost răsturnate în noaptea de Paști, exprimându-și îngrijorarea și condamnând actul de vandalism.
Potrivit declarației oficiale, citată de presa naţională, reprezentanții ambasadei au transmis că „își exprimă profunda îngrijorare față de recentul act de profanare”, subliniind că asemenea fapte sunt cu atât mai grave cu cât au loc în apropierea Zilei Naționale de Comemorare a Holocaustului în Israel.
Diplomații israelieni au calificat incidentul drept o manifestare antisemită și au arătat că „asemenea fapte contravin valorilor democratice fundamentale și nu pot fi tolerate sub nicio formă”.

În același timp, Ambasada Israelului a atras atenția asupra unui fenomen mai amplu, precizând că „escaladarea alarmantă a antisemitismului la nivel global reprezintă o amenințare reală pentru comunitățile evreiești”.
Ştirea iniţială aici: Profanare de morminte în noaptea de Înviere
Reprezentanții ambasadei și-au exprimat încrederea că autoritățile române vor acționa rapid pentru identificarea și sancționarea celor responsabili, dar și pentru restaurarea monumentelor afectate și prevenirea unor incidente similare.
Incidentul de la Reghin este anchetat de polițiști, după ce persoane necunoscute ar fi pătruns în cimitir și ar fi dislocat, prin împingere, monumentele funerare aparținând unui număr de 14 morminte.

Cazul a stârnit reacții la nivel național și internațional, fiind considerat un semnal de alarmă privind necesitatea combaterii antisemitismului și a oricărei forme de intoleranță.
Alex Corin
Urmăreşte şi:

