S-a născut în Capadocia, într-o familie creştină, în timpul domniei împăratului Diocleţian (secolul al IV-lea. Persecutat pentru credinţa sa în Hristos, de care nu s-a lepădat, a plătit cu preţul vieţii: pus să aleagă între credinţă şi viaţă, Sfântul Gheorghe se înfăţişează de bunăvoie înaintea lui Diocleţian şi îşi mărturiseşte credinţa în Hristos, fiind condamnat la moarte prin decapitare, în anul 303, la 23 aprilie.
După ce a fost supus la numeroase chinuri (loviri cu suliţa, tras pe roată, îngropat în var, lespezi de piatră puse pe piept etc.), văzându-i curajul cu care le îndură, mulţi dintre cei care se lepădaseră de Hristos se reîntorc la credinţă. Şi după moarte, sfântul s-a arătat făcător de minuni, fiind grabnic ajutător celor ce îl cheamă în rugăciuni.
Marele Mucenic Gheorghe este considerat şi ocrotitorul Georgiei, Armeniei, Maltei, Lituaniei, Serbiei. Sfântul Gheorghe este şi patronul Forţelor Terestre ale Armatei Române, luat ca ocrotitor în anul 1920, pentru a-i întări pe militari în lupta lor pentru apărarea ţării.
Ziua de 23 aprilie, în calendarul ortodox, este marcată ca ziua Sfântului Gheorghe, o sărbătoare foarte importantă pentru creştin-ortodocşi. Ca în mai toate sărbătorile creştine, şi în această zi, sunt păstrate, mai ales la sate, o serie de tradiţii, superstiţii şi obiceiuri.
Ziua marchează începutul anului pastoral: de acum şi până la Sfântul Dumitru, durează „vara” păstorilor, Sfântul Gheorghe fiind considerat protectorul ciobanilor, acordându-i-se, astfel, o atenţie sporită, prin ritualuri speciale. Un astfel de ritual cere ca, în seara de ajun a Sfântului Gheorghe, uşile şi ferestrele de la grajduri să fie unse cu usturoi, iar vitele să fie afumate cu tămâie. În faţa uşilor se pune, peste noapte, o greblă cu dinţii în sus, pentru a alunga strigoii şi duhurile rele.
De Sfântul Gheorghe se fac multe vrăji de dragoste, iar pentru morţi se dau de pomană oale cu lapte, colac, lumânare şi caş. Sunt locuri unde, până la această dată, oamenii nu s-au atins de laptele de oaie. Principiul este să guste întâi morţii. Se spune chiar aşa: „poamă nouă în gură veche”. Ca să fie sprinteni, oamenii se urzică.
Ca semn de sărbătoare, în ziua Sfântului Gheorghe, creştinii pun la porţile caselor crenguţe de fag, brazde cu iarbă verde sau smocuri de iarbă în stâlpii de susţinere ai porţilor. Se spune, din bătrâni, că Sfântul Gheorghe, când vine, îşi leagă calul de un stâlp al porţii pentru ca acesta să pască iarbă. iarba. Animalele, pentru a fi ferite de farmece, vrăjitorii şi boli, sunt protejate cu crenguţe de leuştean, puse la intrarea în grajduri.
Obiceiul de a pune crenguţe de fag şi iarbă verde la porţi are o dublă semnificaţie: pe de o parte, simbolizează venirea primăverii, verdele reprezentând renaşterea naturii şi trezirea la viaţă a vegetaţiei, pe de altă parte, crenguţelor cu muguri le sunt asociate puteri nebănuite de ocrotire a păşunilor şi fâneţelor împotriva duhurilor rele.
Chiar şi cei ai casei, pentru a fi protejaţi de junghiuri rele şi boli necruţătoare, trec prin fumul şi flăcările unui foc aprins, iar vitele şi casele se afumă, la rândul lor cu tămâie. O superstiţie legată de Sfântul Gheorghe spune că în această zi, nu e bine să dormi, pentru că vei lua somnul mieilor şi vei fi adormit tot anul.
Se crede că, dacă în dimineaţa zilei de Sfântul Gheorghe, alergi înainte de a răsări soarele, vei fi sprinten şi sănătos tot anul. De Sfântul Gheorghe se dau de pomană lapte, brânză şi caş. Evlavia creştinilor pentru Sfântul Mucenic Gheorghe se vede şi astăzi în numărul mare de biserici şi mănăstiri care îi sunt închinate, precum şi prin numărul însemnat de oameni care îi poartă numele.De Sfântul Gheorghe, aproape un milion de români îşi serbează onomastica. (surse documentare – azm.gov.ro, crestinortodox.ro, Ghidul sărbătorilor româneşti, de Irina Nicolau). (I.S.)
Citgește și