Un nou eveniment dedicat culturii vintage și consumului responsabil va avea loc în 25 și 26 aprilie, la Studium Hub, unde publicul este invitat să descopere o alternativă la ritmul accelerat al consumului modern.
Organizat de Asociația CleanWood, Vintage Bazar Mureș își propune să aducă în prim-plan valoarea obiectelor vechi, privite nu doar ca bunuri materiale, ci ca purtătoare de memorie, identitate și cultură.
Evenimentul reunește colecționari, artiști și creatori locali, oferind vizitatorilor oportunitatea de a interacționa direct și de a participa la activități precum schimburi de obiecte (swap), expoziții, ateliere de upcycling și zone dedicate socializării. În cadrul zonei de swap, participanții pot aduce până la cinci obiecte – cărți, haine sau jucării – pe care le pot schimba gratuit cu alte produse.

Organizatorii promovează, totodată, ideea de „slow living” și încurajează reutilizarea și prelungirea duratei de viață a obiectelor, într-un context în care consumul rapid și produsele de serie domină piața.
Evenimentul este realizat în parteneriat cu Tolba cu Fapte Bune și Ecostil, organizații implicate în proiecte educaționale și sociale. În cadrul bazarului va fi organizată și o campanie de donații de cărți pentru copii, volumele urmând să ajungă în unități de învățământ din mediul rural.
Pentru cei mici sunt pregătite jocuri ale copilăriei și ateliere creative, realizate în colaborare cu Liceul Pedagogic din Târgu Mureș.
Citeşte şi: Drumeții de pe Via Transilvanica, invitați să descopere istoria unui castel construit acum 900 de ani
Vintage Bazar Mureș se desfășoară pe strada Bolyai nr. 15, la Studium Hub, și propune, dincolo de componenta comercială, o experiență comunitară centrată pe sustenabilitate și responsabilitate.
Sanda Viţelar
Urmăreşte şi:

