„Cazul Goga”

Varujan Vosgnian, Preşedintele Uniunii Scriitorilor din România

„Busturile lui Octavian Goga şi asocierea numelui său cu diferite lăcaşuri de cultură au ca temei opera poetică şi patriotismul unionist, nu activitatea politică interbelică. Opera sa literară aparţine patrimoniului cultural naţional şi acolo trebuie să rămână. Ca şi în cazul lui Ioan Slavici, Mihail Sadoveanu, G. Călinescu sau Ştefan Aug. Doinaş, ca să dau doar câteva exemple în care opera se înalţă peste păcatele omului”.

N.red. Reamintim că, la finele lunii martie, bustul poetului Octavian Goga a fost îndepărtat din Grădina Copou, din Iaşi, în urma solicitării unei ONG din Arad, care a invocat prevederile aşa-zisei Legi Vexler, care interzice „ridicarea sau menţinerea în locuri publice, cu excepţia muzeelor, a unor statui, grupuri statuare, plăci comemorative, referitoare la persoanele vinovate de săvârşirea infracţiunilor de genocid, contra umanităţii şi de război, precum şi la persoanele care au făcut parte din conducerea organizaţiilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.” (foto – wikipedia)

Citește și