Mihai Suciu
Nopţi de-a rândul nu am avut somn de când gâlceava scumpilor noştri acaparatori de ţară – români sau neromâni ca etnie, dar patrioţi de soi, cum nu mai găseşti nicăieri în lumea largă -, s-a încins, ajungând la temperaturi de neimaginat şi de nesuportat. După ce aţipeam, săream în sus ca ars în timpul unui vis realimentat seară de seară de posturile tv, toate primele la ştiri clamând de zile lungi căderea bolojanului nostru scump şi ferm. „Debarcarea” era verbul acţiunii.
Narativul repetat de harnicii lor plăsmuitori şi făcători de scenarii îmi spulbera până şi ideea de somn. Iar visul se prăbuşea. În vis, mi se arăta o siluetă mai plinuţă, cu cap rotund şi ochi bulbucaţi. Îngrozit, alerga cât îl ţineau picioarele, deşi nu părea să-l urmărească nimeni. Poate, propria conştiinţă îl băgase în priză. Individul părea să fie Bolojan al nostru, „Ilie de la Sculărie”. Semăna perfect cu el, dar nu putea fi el, neavâd conştiinţă. Conştiinţa unei urme de vinovăţie. Şi în dfinitiv ce vinovăţie, din moment ce ţara o ducea încă bine. „Mănoasă şi în fericire…”, cu cântec. „Poate oricine să trăiască-n ea”. Poate? Poate. Sau îşi înşfacă trolerul şi o ia spre alte zări mai senine…
Trezit din somn, am sărit şi am deschis radioul să mă lămuresc. Mesajul era contradictoriu. Grindeanu zicea că îi retrage sprijinul lui Bolo, iar acesta reitera că nici gând să demisioneze. Aceasta ar fi fost soluţia continuităţii. Iar el doreşte stabilitate. În ce? – te întrebi.
În acel moment se făcea lumină afară, nu şi în politică. Toţi se sacrifică pentru ţară. Bolojan se detaşează de departe prin spiritul de sacrificiu. Hotărât să cureţe patria de tâlhărie şi de sinecurişti. Ai PSD-ului. Este capabil să sacrifice şi ţara.
Iar prăpastia dintre vorbă şi faptă este tot mai adâncă. Ar fi comic de n-ar fi tragic. Inadecvarea, diferenţa dintre esenţă şi aparenţă e sursa comicului.
La scurtă vreme de la înscăunare, „timonierul” a reuşit să stârnească valuri incredibile de antipatie, convertită în ură. Per total, o „reformă” redusă la tăieri peste tăieri, sub masca bunei intenţii, erijat în salvator al ţării îngenuncheate de predecesorii săi. Arogant, nu a întrebat pe nimeni, neconvingând nici anturajul. Nu e în avantaj să impui măsuri impopulare, dar nu toate erau iminente. Nu toate „tăierile bolojanice” au produs creşteri.
S-a aruncat ca un harpagon asupra resurselor ţării, uitând că resursa cea mai importantă este omul, dacă ştii să o foloseşti, nu să o anihilezi. Iar zâmbetul său sardonic creşte cu cât îşi îndeasă mai adânc mâinile ca nişte lopeţi în buzunarele contribuabilui tot mai oropsit, în vreme ce sinecuriştii şi tâlharii jubiează.
„Meşter cârmaciul!” Călit în furtuni de grad înalt. Şi nu e singur nici după „trădarea” principalului partener de coaliţie. Ține strâns la sân nişte rătăciţi prin politică, dar care ştiu ce vor. Şi obţin. Inclusiv portofolii ministeriale. Acum, la vreme de gâlceavă politică, şi-au exprimat chiar capabilitaea de a ocupa mai multe portofolii ministeriale pe cap de userist, doar au dovedit profesionalism şi eficienţă. Cred ei. Nu degeaba şi-au propus, inclusiv prin numele uniunii lor, salvarea ţării. Şi o salvează de nu se vede! Tinerii imberbi, ajunşi mari, şi-au amintit că au fost pionieri. Şi ăia aveau atribuţii de salvatori.
Primeau şi recompense pentru o faptă bună. Ocaziil erau mai reduse. Dar au dibuit o soluţie salvatoare: se împărţeau în două cete. Unii „ajutau” o băbuţă să cadă pe trecerea de pietoni, ceilalţi o ajutau să se ridice. Era raportată doar salvarea.
Aşa se face că ţara alunecă spre prăpastia spre care e îmbrâncită de politicienii noştri pricepuţi şi patri(h)oţi. Nu chiar toţi, exstă şi abţineri. Unica soluţie fezabilă ar fi demisia (sau demiterea) patriotului Ilie. Dar el nu şi nu! Oricum va fi, nea Ilie tot a intrat cu un picior în istorie, într-o companie onorabilă. Îl aşteaptă, cu braţele deschise larg fanarioţii, Vodă Lăcustă, Despot-Vodă et comp.
Hai, Bolojan! Acasă. La SALVAMONT. Sau la SALVAMAR, până nu se reduce schema…
P.s. Între timp, ne-a aterizat şi coiful coţofenesc din aur, poftit de olandez, flancat de două din cele trei brăţări tot din aur, care ne-au dus faima în lume. Straşnic păzit de o escortă înarmată până-n dinţi. Cam aşa îmi imaginez şi „debarcarea” Bolojanului.
Citește și