Vineri și sâmbătă, municipiul Târgu Mureș găzduieşte conferința națională intitulată „Creativitate și inovație în educație”, ajunsă anul acesta la ediția a XIII-a. Evenimentul este organizat de Casa Corpului Didactic Mureș, în parteneriat cu Universitatea „Dimitrie Cantemir”, și a adus în prim-plan o temă de actualitate: etica utilizării inteligenței artificiale în cercetarea și practica didactică. Conferința și-a propus să analizeze cadrul etic al folosirii inteligenței artificiale în educație și să promoveze practici responsabile de integrare a noilor tehnologii în procesul de predare și formare continuă a cadrelor didactice.
La eveniment au fost așteptați profesori din învățământul preuniversitar și universitar, dar și specialiști din domeniul educației, din țară și din străinătate. Printre instituțiile participante s-au numărat universități de prestigiu, precum Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, Universitatea „Sapientia” și Universitatea de Arte din Târgu Mureș. Conferința s-a defășurat la biblioteca Universității „Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș și a reunit zeci de participanți.

Interes ridicat și participare numeroasă la conferință
Conferința dedicată activității și inovației în educație reunește, și în acest an, participanți din întreaga țară, interesul fiind unul ridicat. Organizatorii estimează că numărul celor prezenți va depăși cifra inițială de înscrieri.
„Sunt înscriși 136 de participanți, dar cred că vom fi cam în jur de 150 de participanți. Este o conferință cu participare națională, ceea ce înseamnă o importanță mai mare”, a declarat Fodor Alexandru Iosif, directorul Casei Corpului Didactic Mureș și principalul organizator al evenimentului.
Acesta a subliniat faptul că obiectivul principal este menținerea caracterului național al conferinței și abordarea unor teme relevante pentru sistemul educațional. „Am vrea să o menținem la acest stadiu, pentru că importanța temelor pe care vrem să le abordăm, în fiecare an, trebuie să fie de maxim interes”, a explicat acesta.
Totodată, organizatorii își propun să păstreze colaborarea cu instituțiile de învățământ superior din județ. „Este a treia ediție în care ne dorim ca toate universitățile care au sediul sau extensii în județul Mureș să fie prezente”, a adăugat el.

Un alt element important îl reprezintă participarea cadrelor universitare din alte centre academice. „Profesorii universitari vin de la diferite universități și vor ține prelegeri în plen, dar și pe secțiuni”, a mai spus Fodor Alexandru Iosif. În opinia sa, această colaborare aduce beneficii directe învățământului preuniversitar. „Credem că partea academică este mai prezentă în beneficiul învățământului preuniversitar”, a precizat organizatorul, menționând că evenimentul reprezintă și „o șansă pentru cadrele didactice de a se perfecționa și de a interacționa cu profesori universitari pe care nu oricând îi pot întâlni”.
Conferința reunește, și în acest an, reprezentanți ai mediului academic și preuniversitar, fiind găzduită de Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș. Organizatorii subliniază importanța colaborării dintre instituțiile de învățământ și schimbul de experiență între cadrele didactice. Aceasta a evidențiat rolul parteneriatelor academice în cadrul evenimentului.

„Noi suntem gazde aici și coorganizatori în același timp”, a declarat conf. univ.dr. Ramona Rațiu, rectorul Universităţii „Dimitrie Cantemir”. „Ne bucurăm să avem alături de noi universitățile târgumureșene și nu numai, inclusiv Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Suntem parteneri în organizarea acestui eveniment încă de acum trei ani”, a precizat ea.
Potrivit acesteia, conferința oferă un cadru propice pentru dezvoltare profesională și schimb de idei. „Este o bucurie să ne întâlnim cu colegii noștri, să împărtășim noutățile, să învățăm lucruri noi și să transmitem aceste informații către întreg sistemul de învățământ preuniversitar și universitar”, a adăugat conf. univ.dr. Ramona Rațiu.
Unul dintre punctele de interes ale ediției din acest an este tema inteligenței artificiale: „Subiectul este de mare actualitate, însă îl vom aborda din perspectivă etică”. De asemenea, organizatorii își propun să analizeze impactul acestui domeniu asupra educației. „Ne dorim să aflăm care sunt părerile colegilor noștri, ce studii s-au realizat și ce rezultate au acestea, astfel încât să ne adaptăm acest instrument necesar”, a mai spus conf. univ.dr. Ramona Rațiu.
„Mă bucur că suntem împreună din nou la această conferință, devenită deja tradiție. Suntem la ediția cu numărul XIII și este o conferință care vine să ne sprijine, să înțelegem rolul inteligenței artificiale în educația copiilor noștri, mai ales astăzi, când vedem că devine tot mai folosită. Rolul nostru, al dascălilor, este de a-i sprijini pe copii să înțeleagă cum să utilizeze cât mai bine și în folosul lor inteligența artificială”, a declarat prof. Paula Maria Dărăban, Inspector Școlar General.
Diana Cărburean și Dragoș Bardoși

