Ileana Sandu
Moto: „Nu este alta mai frumoasă şi de mai folos zăbavă decât cetitul cărţilor”(Miron Costin, 1633-1691)
Într-o lume în care timpul curge neîncetat, cărţile au rămas martori tăcuţi ai istoriei, păstrând în paginile lor gânduri, emoţii şi descoperiri. Se spune că una dintre cele mai vechi cărţi din lume, Sutra Diamantului, un text sanscrit datând din anul 868 d.Hr, se încheie cu mesajul generos: „pentru distribuire gratuită universală”, fiind una dintre primele opere oferite domeniului public.
Cu ocazia Zilei Internaţionale a Cărţii, vă invităm să descoperiţi câteva dintre cele mai interesante recorduri şi curiozităţi din universul lecturii.
* Deşi este dificil de stabilit un clasament exact, Biblia rămâne cea mai răspândită carte din lume, cu peste cinci miliarde de exemplare distribuite. În domeniul ficţiunii, Don Quijote este adesea considerat lider, însă cea mai bine documentată performanţă îi aparţine romanului Povestea a două oraşe de Charles Dickens, cu peste 200 de milioane de exemplare vândute. Seria Harry Potter a depăşit, la rândul ei, 500 de milioane de exemplare vândute la nivel global.
* Scriitorului Victor Hugo îi este atribuită una dintre cele mai lungi propoziţii din literatură, în romanul Mizerabilii, propoziţie care ajunge la peste 800 de cuvinte.
* Cea mai mare carte din lume, din punct de vedere fizic, este o lucrare dedicată Profetului Mahomed, expusă în Dubai. Aceasta măsoară aproximativ 5,2 × 7,8 metri şi cântăreşte în jur de 1.475 kg.
* Caietul ştiinţific Codex Leicester al lui Leonardo da Vinci este cea mai
scumpă carte vândută vreodată. A fost achiziţionat în 1994 pentru 30,8 milioane de dolari, echivalentul a peste 50 de milioane în prezent.
* Le Petit Prince (Micul Prinţ) de Antoine de Saint-Exupéry, publicată în 1943, a depăşit 140 de milioane de exemplare şi continuă să fie una dintre cele mai iubite poveşti pentru copii din lume.
* L. Ron Hubbard deţine recordul pentru cel mai mare număr de lucrări publicate, cu peste 1.000 de titluri.
* Dorothy Straight avea doar patru ani când a scris şi ilustrat cartea Cum a început lumea, dedicată bunicii sale. Lucrarea a fost publicată doi ani mai târziu. La „polul opus”, Bertha Wood a devenit cea mai în vârstă autoare debutantă, publicându-şi memoriile la vârsta de 100 de ani, după ce începuse să le scrie la 90 de ani.
*Livraria Bertrand funcţionează neîntrerupt din 1732, fiind considerată cea mai veche librărie din lume.
* Primele „cărţi” au fost tăbliţele de lut din Mesopotamia, datând din jurul anului 3000 î.Hr. Ulterior, în Egiptul antic, papirusul a devenit suportul principal pentru scriere, fiind folosit pentru realizarea sulurilor.
* William Shakespeare şi Agatha Christie sunt consideraţi cei mai bine vânduţi autori din toate timpurile, fiecare cu aproximativ două miliarde de exemplare distribuite la nivel global.
* Câteva cuvinte din universul lecturii: bibliosmia – dragostea pentru mirosul cărţilor; bibliofobia – frica de cărţi sau de citit; bibliofilia – pasiunea pentru cărţi.
* În trecut, numele autorilor nu erau tipărite pe coperţile volumelor lor.
Coperţile primelor cărţi tipărite au fost considerate opere de artă. Erau acoperite cu desene, învelite în piele şi chiar în aur – aşa că nu era loc pentru numele autorului.

* Prima carte scrisă vreodată la maşină de scris a fost „Aventurile lui Tom Sawyer” de Mark Twain.
* Theodore Roosevelt(1858-1919), cel de al 26-lea preşedinte al SUA, citea o carte pe zi.
* Cele mai citite trei cărţi din lume sunt: „Biblia”, „Citate din operele preşedintelui Mao Tse – Dun” şi „Harry Potter”.
* Alice din „Alice în Ţara Minunilor” a existat în realitate. Numele ei era Alice Liddell, avea 10 ani, iar familia ei era prietenă apropiată cu autorul, Lewis Carroll. În timpul unei excursii cu barca, ea l-a rugat să-i spună o poveste – şi aşa s-a născut Alice.
* Potrivit Guinness World Records, „În căutarea timpului pierdut” este cea mai lungă carte din lume. Are 9.609.000 de caractere, inclusiv spaţiile. A fost scrisă de Marcel Proust, în 1912.
* Potrivit Guinness World Records, cea mai mare colecţie privată de cărţi cuprinde 1,5 milioane de volume şi este deţinută de John Q. Benham, din Indiana, SUA. Este nevoit să le depoziteze în mai multe locuri, inclusiv în garaj şi chiar în curte, pentru că nu are suficient spaţiu în casa lui.
Lectura nu este doar o plăcere, ci şi un aliat al sănătăţii: reduce riscul de declin cognitiv şi demenţă; dezvoltă empatia, mai ales prin lectura de ficţiune; poate reduce stresul cu până la 68%; cititul zilnic, chiar şi 30 de minute, este asociat cu o viaţă mai lungă.
Pe 23 aprilie, când cărţile îşi revendică simbolic locul în lume, este marcată şi Ziua Bibliotecarului, un veritabil „arhitect al sensului”: el nu doar păstrează cărţi, ci veghează asupra memoriei colective, ordonează haosul cunoaşterii şi creează punţi tăcute între oameni şi idei. A vorbi despre cărţi fără a vorbi despre bibliotecari este ca şi cum ai admira o grădină fără să te gândeşti la cel care a îngrijit-o. În spatele fiecărui raft se află nu doar titluri, ci alegeri, grijă şi o formă de devotament rară: aceea de a pune cunoaşterea la dispoziţia celorlalţi, fără a cere nimic în schimb. De aceea, pe 23 aprilie, celebrăm nu doar cărţile ca obiecte, ci şi oamenii care le dau viaţă în ochii noştri:uneori, nu cartea ne găseşte pe noi, ci bibliotecarul.(documentare – facts.net, ebookfriendly.com, worldstrides.com.explorica.ca/blog/interesting-facts-books
Citește și

