Egal valoros pentru amazoanele de la ASA Târgu Mureș în deplasare. Mureșencele țintesc duelul cu liderul

„Amazoanele” de la ASA Târgu Mureș au încheiat la egalitate, scor 0-0, partida disputată duminică, 26 aprilie, în deplasare, împotriva formației ACS Campionii Fotbal Club Argeș. Meciul a contat pentru etapa a 14-a din Liga 2 Feminin, Seria 2.

În celelalte partide ale rundei s-au înregistrat următoarele rezultate: Fotbal Feminin Baia Mare – Atletic Drobeta 8-1, Universitatea Craiova – Roma Florin Pădurean 3-3, Academia de Fotbal Florești – AFC Hermannstadt 0-1 și CS United Bihor – UTA Arad 0-3.

Antrenorul principal al echipei mureșene, Cristian Duran, s-a declarat mulțumit de evoluția elevelor sale: „A fost un joc frumos prestat de fetele noastre. Este un rezultat mulțumitor, având în vedere că am jucat pe terenul unei echipe cu multe calități fotbalistice. Ne axăm pe următorul meci de pe teren propriu cu liderul Universitatea Craiova!”.

În urma acestor rezultate, în clasament conduce Universitatea Craiova cu 40 de puncte, urmată de Roma Florin Pădurean (34 puncte) și AFC Hermannstadt (28 puncte). ASA Târgu Mureș ocupă poziția a 4-a, cu 27 de puncte.

În etapa viitoare, programată duminică, 3 mai 2026, mureșencele vor primi vizita liderului Universitatea Craiova, într-un meci important pentru configurația clasamentului.

Vești bune vin și din Liga Elitelor U15, unde tinerele „amazoane” de la ASA au obținut două victorii clare: 4-1 cu Corvinul Hunedoara și 6-2 cu Inter Star Sibiu, confirmând forma bună a clubului pe toate planurile.

Sorin Crăciun