Sărmașu continuă procesul de digitalizare a administrației publice

Primăria Sărmașu a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Dezvoltarea soluțiilor digitale pentru serviciile publice din orașul Sărmașu”, derulat prin Programul Regiunea Centru 2021–2027 – „O regiune digitală”.

Investiția vizează modernizarea modului în care cetățenii interacționează cu administrația locală, prin implementarea unor servicii publice accesibile online.

Potrivit administrației locale, proiectul reprezintă o continuare a procesului de reformă administrativă început în ultimii ani, având ca obiectiv creșterea eficienței instituționale și utilizarea responsabilă a fondurilor publice. Reprezentanții primăriei susțin că, în această perioadă, au fost aplicate mai multe măsuri de reorganizare internă, printre care reducerea unor posturi din aparatul administrativ, renunțarea la funcția de consilier personal al primarului, precum și ajustarea indemnizațiilor consilierilor locali. De asemenea, au fost sistate angajările considerate nejustificate, iar structura instituției a fost eficientizată prin reorganizări și redistribuiri de personal.

Noul proiect de digitalizare urmărește simplificarea procedurilor administrative și reducerea timpului de interacțiune al cetățenilor cu instituția publică. Printre beneficiile anunțate se numără depunerea online a documentelor, reducerea birocrației, creșterea transparenței decizionale și îmbunătățirea accesului la servicii publice.

„Digitalizarea administrației este următorul pas firesc al reformei”, transmite primarul orașului Sărmașu, care susține că investiția va contribui la o administrație mai eficientă și mai apropiată de cetățeni.

Vezi și: Cât costă și cum va funcţiona sistemul de biciclete din zona Clinicilor: prima oră gratuită, dar şi amenzi de până la 15.000 de lei

Diana Cărburean