Minor de 3 ani, rănit grav într-un accident între un autocamion și un autoturism, la Beica

Un minor în vârstă de aproximativ 3 ani a fost rănit grav, luni după-amiază, în urma unui accident rutier produs în localitatea Beica, în care au fost implicate un autocamion și un autoturism.

Potrivit informațiilor transmise de ISU Mureș, în urma impactului au rezultat patru victime: trei adulți și minorul, doi dintre răniți fiind în stare gravă, în cod roșu – un adult și copilul –, iar ceilalți doi adulți în cod galben.

La fața locului au intervenit de urgență trei echipaje SMURD, dintre care unul de Terapie Intensivă Mobilă, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Mureș.

Citeşte şi: Focar de variolă ovină confirmat în Voivodeni

Circulația în zonă se desfășoară pe un singur sens de mers. Autoritățile au precizat că nu au existat persoane încarcerate și nici scurgeri de carburant pe carosabil.

Urmăreşte şi: