Dosarul Borboly Csaba, la un nou termen la Curtea de Apel Târgu Mureș, după peste un deceniu de procese

Astăzi, la Curtea de Apel Târgu Mureș, a avut loc o nouă înfățișare în procesul în care fostul președinte al Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba (actual vicepreședinte al instituției), este acuzat de corupție.

După 12 ani de procese a intervenit prescripţia

Dosarul penal în care Borboly Csaba a fost trimis în judecată de DNA în 2013 pentru fapte de corupție a parcurs, în peste un deceniu, toate etapele procesuale majore, de la măsurile preventive dispuse inițial de Curtea de Apel Târgu Mureș, până la judecata pe fond desfășurată mai întâi la Tribunalul Harghita și ulterior la Tribunalul Mureș. După o serie de amânări și administrări de probe, instanța de fond a dispus, în 2025, încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, fără a se pronunța asupra vinovăției inculpaților. Hotărârea a fost atacată, iar cauza se află în prezent în faza de apel la Curtea de Apel Târgu Mureș, unde dosarul este înregistrat sub nr. 1517/96/2015 și are ca obiect infracțiuni de corupție. Potrivit portalului instanțelor și listelor de ședință afișate, inclusiv cele consultate la termenul din 27 aprilie 2026, procesul continuă cu judecarea apelurilor formulate atât de inculpați, cât și de părțile civile, instanța urmând să analizeze legalitatea soluției de încetare și eventualele consecințe pe latura civilă.

Borboly

Declaraţie în faţa instanței de o oră şi jumătate

Astăzi, Borboly Csaba a dat, în fața instanței, o nouă declarație, care a durat aproape o oră și 30 de minute, acesta răspunzând întrebărilor judecătorilor, dar și procurorului de ședință din partea DNA, precum și avocaților celorlalte părți implicate.

După audierea de astăzi, instanţa a amânat cauza, următorul termen al procesului va fi în 29 mai 2026.

Ce arătau procurorii DNA în rechizitoriu

Potrivit rechizitoriului întocmit de DNA în 2013, Borboly Csaba era acuzat că, în calitate de președinte al Consiliului Județean Harghita, ar fi dispus în mod nelegal plata unor lucrări de reabilitare a unor drumuri județene, în favoarea unor firme private, în condițiile în care acestea nu respectau proiectele tehnice sau nu erau executate în realitate. Procurorii susțineau că, la finalul anului 2010, au fost decontate sume importante pentru materiale inexistente, pe baza unor documente întocmite în fals, iar plățile au fost făcute deși nu mai exista timpul necesar pentru realizarea lucrărilor. De asemenea, anchetatorii au reținut că unele costuri ar fi fost supraevaluate, în raport cu ofertele altor firme participante la licitații.

În același dosar, Borboly Csaba era acuzat și că ar fi încercat să acopere aceste nereguli, inclusiv prin furnizarea de informații nereale către instituții de control și prin formularea unei plângeri penale considerate nejustificate de către procurori. Ancheta viza un mecanism mai amplu, în care mai mulți funcționari din cadrul Consiliului Județean Harghita și reprezentanți ai unor societăți comerciale ar fi contribuit la aprobarea și justificarea plăților, prin semnarea unor documente ce atestau în mod nereal executarea lucrărilor.

Potrivit DNA, prejudiciul total produs bugetului județului Harghita era estimat la aproximativ 4,88 milioane de lei, fiind dispuse și măsuri asigurătorii asupra bunurilor inculpaților. Procurorii au subliniat însă, la momentul trimiterii în judecată, că acuzațiile formulate nu înfrâng prezumția de nevinovăție, urmând ca instanța să stabilească vinovăția sau nevinovăția persoanelor implicate.

Dragoș Bardoși

URMĂREȘTE ȘI