Parchetul condus de Laura Codruța Kovesi face percheziții în Mureș, Brașov și București pentru măști de 1,5 milioane de euro cumpărate în pandemie

Parchetul European, prin biroul EPPO din Cluj-Napoca, anchetează suspiciuni de corupție și fraudă în achiziții publice, într-un dosar legat de cumpărarea unor echipamente medicale în perioada pandemiei de COVID-19.

Potrivit EPPO, săptămâna trecută au avut loc percheziții în București, Brașov și Mureș, într-o investigație care vizează o procedură de achiziție publică din anul 2021, în valoare de aproximativ 1,5 milioane de euro.

Anchetatorii suspectează că documentația de atribuire ar fi fost întocmită astfel încât să favorizeze o anumită firmă, care a și câștigat contractul. Reprezentanții societății ar fi oferit mită unor funcționari publici din cadrul Spitalului Județean de Urgență Brașov, pentru ca procedura de achiziție să fie organizată în avantajul lor.

De asemenea, potrivit anchetei, funcționarii implicați în achiziție ar fi solicitat și primit aproximativ 5% din valoarea contractului. În urma perchezițiilor, procurorii au ridicat documente și dispozitive electronice.

Investigația este derulată cu sprijinul Structurii de sprijin a EPPO din România, al Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția de Investigare a Criminalității Economice, precum și al Inspectoratelor Județene de Poliție Brașov și Mureș.

Citește și: Zeci de locuri de parcare ar putea fi desfiinţate în zona Cetăţii Târgu Mureş şi a Gimnaziului Europa

EPPO precizează că toate persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive de către instanțele competente. Parchetul European este instituția independentă a Uniunii Europene responsabilă cu investigarea și urmărirea penală a infracțiunilor care afectează interesele financiare ale UE.

Sanda Vițelar

Urmărește și: