La data de 28 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Mureș au desfășurat activități pentru reducerea riscului rutier în zona trecerilor la nivel cu calea ferată și pentru conștientizarea conducătorilor auto cu privire la respectarea regulilor de circulație.
Activitățile au fost realizate în sistem integrat, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.
În cadrul acțiunii au fost monitorizate 6 treceri la nivel cu calea ferată, fiind urmărită prevenirea evenimentelor rutiere și depistarea abaterilor de la normele legale.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 25 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 4.500 de lei, majoritatea pentru încălcarea prevederilor legislației rutiere, fiind aplicată și o sancțiune conform cadrului legal privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto.
Totodată, au fost legitimate și verificate 201 persoane, au fost controlate 125 de autovehicule, iar ca măsuri complementare au fost reținute 4 certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe de înmatriculare.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, a fost depistată o persoană care figura cu o alertă, în conformitate cu prevederile legale, pentru participarea la o procedura judiciară.
Pe componenta preventivă, conducătorilor auto le-au fost distribuite aproximativ 90 de materiale informative, cu recomandări pentru prevenirea accidentelor în zona trecerilor la nivel cu calea ferată, sub mesajul „Alege viața! Trenul nu acordă prioritate!”.
Astfel de activități vor continua, în vederea creșterii gradului de siguranță rutieră și responsabilizării participanților la trafic.
(IPJ Mureș)


URMĂREȘTE ȘI

