Adrian Armand Giurgea
Când scriu textul acesta, e relativ linişte. Cel puţin în jurul meu. Sunt sigur însă că în multe alte locuri se pune ţara la cale. Sau ţările. Însă aici, în bula mea, e linişte. Asta deşi, fraţilor, e război!
Am auzit vorbele astea destul de des în ultimele luni. Uneori am crezut că e vorba de cel din Ucraina. Apoi, am crezut că e despre războiul fratricid din PNL. Apoi iarăşi am crezut că este despre războiul din Orientul Mijlociu. Acum aproape îmi vine să cred că e despre războiul dintre PSD şi PNL.
Asta după ce crezusem că e războiul întregii ţări cu AUR sau cu Călin Georgescu. Acum, spre dimineaţă, aproape că îmi vine să cred că, de fapt, era vorba de războiul lui Şoşoacă şi al lui Piperea cu Europa. Sau de războiul lui Soos Zoltan cu UDMR. Uneori îmi vine să cred că povestea făcea referire la războiul târgumureşenilor cu ei înşişi sau la cel al locuitorilor din Sânger care, deşi e criză, îşi permit să tragă gloanţe oarbe într-un referendum care să ne arate că democraţia funcţionează chiar şi atunci când eşti sărac lipit… O secundă m-am gândit chiar că e vorba despre războiul împotriva poluării produsă de un combinat intrat azi în moarte clinică sau cel al omului împotriva fiarelor pădurii coborâte în oraş.
Ori războiul celor care nu înţeleg că urşii trebuie decimaţi pentru că arealul lor este mult prea mic comparativ cu numărul de exemplare. Şi am ajuns în punctul în care devenim absolut contradictorii şi ne luptăm noi cu noi înşine. Ştiu, am mai scris-o şi nu vreau să fiu redundant, însă nu poţi cere grădinilor zoologice şi fermierilor să asigure un anumit spaţiu fiecărui exemplar crescut sau găzduit, iar când vorbim de urşi să îi înjuri pe cei care dau liber la reducerea numărului acestora pe fondul tot mai multor atacuri în comunităţi, sate sau oraşe, ale exemplarelor flămânde sau derutate de lumea aflată în război.
Nu poţi să clamezi norme EURO când vorbim de maşini şi centrale termice de apartament, dar să rogi Statul să bage bani în afaceri păguboase pe care firme puternice le abandonează. Nu poţi cere „să se taie” pentru „a investi” în „găuri negre” care susţin locuri de muncă doar de dragul voturilor. Aşa este, este o opinie total nepopulară, însă e cazul să alegem!
Nu, nu între Est sau Vest, ci între tipul de economie care ne dorim să fie România. Pentru că este inadmisibil să strigăm întruna „să se termine cu ajutoarele sociale”, „la muncă, nu la întins mâna” şi să cerem pe de altă parte ca Statul să ia de la toţi pentru a menţine pe piaţă industrii păguboase doar de dragul unor locuri de muncă! Cu atât mai mult cu cât, nu-i aşa?!, e război, fraţilor! Adică, mai precis, scapă cine poate.
Şi cum poate. Aproape că s-a reîntors la muncă sintagma „scopul scuză mijloacele”, iar „soluţia imorală” nu mai este de actualitate în „România imorală” în care Dreapta s-a încuscrit cu Stânga pentru a-şi pune apoi poalele în cap strigând din toţi rărunchii: „săriţi, nu-i lăsaţi să plece, căci mă violează”!
Da, asta este România de astăzi, o ţară prinsă în şi între războaie, care pare fără sfârşit şi fără început. O ţară în care, aşa cum spunea zilele acestea un anonim pe o reţea de socializare, „nimeni nu-şi mai asumă nimic, poate doar succesul altora”… O ţară în care toţi ştim să dăm lecţii, însă nici măcar unul nu pare a mai şti să muncească cu adevărat.
E ţara în care, uns politic şi în cumetrie cu cei pe care-i spurcă, premierul ne spune despre „ştiinţa de a guverna” ca şi cum el ar fi fost şcolit prin vreo şcoală de premieri. Da, e ţara în care „dacă Barna ar fi fost preşedinte” sigur transformam culturile de grâu în culturi de portocale, iar dacă ar fi ajuns CG la butoane n-am mai fi vrut vreo zece ani blugi şi banane…
E România în care, deşi nu vrea nimeni să muncească, sărbătorim cu fast (a se înţelege cu mici şi bere) ziua de 1 Mai. Pentru că e o zi liberă într-un interval în care, priviţi puţin calendarul, din 8 aprilie şi până în 4 mai abia dacă au fost 15 zile lucrătoare. Iar Romanian New Leu, RON-ul cum îi zic unii, altfel bătrânul leu, rămâne stabil, la fel cum e stabil Mugur Isărescu la BNR, doar preţul combustibilului scade şi creşte în funcţie de cum se mişcă navele prin strâmtoarea Ormuz.
Căci suntem cu toţii specialişti acum şi în strategie politică, şi în strategie de război şi în geopolitică şi ne mai ştim şi la fotbal. Dar, de ce să o mai lălăim, e 1 Mai, e muncitoresc şi lucrurile sunt simple: în continuare ni se vinde blana ursului din pădure. Pentru că aşa e la noi. Şi nu se supără nimeni. Pentru că, e război, fraţilor. Dar mai contează?! E 1 Mai. Grătarele să sfârâie azi, iar apoi, cui nu-i place, emigrează. Părerea mea.
Citește și