VW Mureş Half Marathon 2026, una dintre cele mai importante competiţii de alergare din România, va transforma în acest weekend centrul Târgu Mureș într-un adevărat festival al sportului şi comunităţii.
Ajuns la cea de-a opta ediţie, evenimentul organizat de Asociaţia Mureş Runners va reuni un număr record de participanţi. Potrivit organizatorilor, aproximativ 2.100 de alergători şi cel puţin tot atâţia susţinători sunt aşteptaţi la competiţia programată duminică, 10 mai.
Organizatorii spun că este cel mai mare concurs de alergare desfăşurat până acum la Târgu Mureş.
Startul curselor va fi dat la ora 09:00, din zona Pieţei Teatrului, iar programul competiţiei include semimaratonul de 21 de kilometri, ştafeta 4×5 kilometri, cursele de 10 şi 5 kilometri, precum şi întreceri dedicate copiilor şi persoanelor cu dizabilităţi.
Pentru desfăşurarea în siguranţă a evenimentului, autorităţile vor institui restricţii de circulaţie în perioada sâmbătă, 9 mai, ora 20:00 – duminică, 10 mai, ora 15:00.
Restricţiile vor afecta următoarele zone:
- Piaţa Teatrului, Piaţa Trandafirilor şi Piaţa Victoriei;
- strada Târgului;
- strada Avram Iancu;
- bulevardul Cetăţii, până la intersecţia cu strada Victor Babeş;
- strada Revoluţiei, pe segmentul dintre Piaţa Trandafirilor şi benzinărie;
- strada Călăraşilor, pe segmentul dintre Piaţa Trandafirilor şi hotel.

De asemenea, pentru evitarea incidentelor, organizatorii atrag atenţia că pe carosabil nu va fi permisă staţionarea sau parcarea autovehiculelor în zonele menţionate.
„VW Mureş Half Marathon” a devenit în ultimii ani unul dintre cele mai importante evenimente sportive din Transilvania, competiţia promovând atât mişcarea şi un stil de viaţă sănătos, cât şi imaginea oraşului şi turismul local.
Organizatorii îi invită pe târgumureşeni să fie prezenţi pe traseu pentru a susţine participanţii la toate cursele competiţiei.
Sanda Viţelar
Urmăreşte şi:

