Într-o perioadă în care solidaritatea este adesea redusă la sloganuri, există oameni care aleg să o practice discret, constant și fără să își revendice merite extraordinare. Camelia Săbădean, asistentă de laborator din Târgu Mureș, donează sânge de peste trei decenii. Recent, a atins un obiectiv personal cu o încărcătură simbolică aparte: cantitatea totală de sânge donată a ajuns egală cu propria greutate corporală.
Pentru ea, însă, performanța nu înseamnă recorduri, competiție sau validare publică. Totul pornește dintr-o filozofie personală a disciplinei și a sensului: „Deci asta vreau să lămuresc: nu este o reușită personală, un țel. Pentru mine este foarte important să-mi stabilesc țeluri, deziderate, să trăiesc cu speranța împlinirii lor. Împlinirile astea îmi dau sens vieții, știți? Eu trăiesc cu o anumită disciplină, nu trăiesc așa, la voia întâmplării”.
De-a lungul anilor, Camelia Săbădean și-a construit existența în jurul unor obiective clare. Nu spectaculoase în aparență, dar profund importante pentru ea. Unul dintre acestea a fost acela de a „pune semnul egal” între greutatea corporală și cantitatea de sânge donată. Aproape că și-ar fi îndeplinit țelul mai devreme, însă organismul i-a transmis un semnal de avertizare. Hemoglobina i-a scăzut sub limita necesară donării, iar acest lucru a obligat-o să facă o pauză.
„Puteam să împlinesc mai repede treaba asta, acum vreo două luni, dar pentru că mi-a scăzut hemoglobina la un moment dat la 12 și nu am avut o rigurozitate în ceea ce privește igiena alimentară corectă, adică să mănânc foarte multe alimente care conțin fier, atunci când mi-am testat hemoglobina — că nu merg la donare până nu o testez — am rămas surprinsă că îmi lipseau 0,5 și nu aveam cum să donez”, ne-a explicat aceasta.
A urmat tratamentul cu fier și vitamine, apoi revenirea la ritmul normal. „Am luat un preparat cu fier și cu complex de vitamine B și m-am îngrășat 3 kilograme. Pe urmă a trebuit să le dau jos”, povestește ea cu sinceritate și umor. Cea de-a 145-a donare a venit după un nou control al hemoglobinei la Târgu Mureș și după o perioadă atentă de recuperare.
„Nu este un record”
Deși numărul impresionant de donări ar putea fi perceput drept o performanță excepțională, Camelia Săbădean refuză ideea de competiție: Nu este un record, nu știu. Probabil că sunt, sau poate cu siguranță sunt și donatori care au o cantitate mai mare de sânge donat”.
Ea explică diferențele dintre posibilitățile de donare ale bărbaților și femeilor și amintește și de donarea de plasmă, care poate fi făcută mai frecvent. Dincolo de cifre, ceea ce o motivează este ideea de consecvență și de sens personal.
„Un bărbat poate dona de cinci ori pe an, noi, femeile, doar de patru ori. Sau un donator poate dona plasmă — plasma se donează la 30 de zile — și atunci acel donator, cu siguranță, va avea un număr mult mai mare de donări. Astea sunt niște țeluri pe care mi le-am propus eu: să am atâția litri de sânge donați câtă greutate am. Și am fost foarte fericită să reușesc asta”.
Frica pe care nu a învins-o niciodată
Poate cel mai surprinzător detaliu al poveștii sale este faptul că femeia care donează sânge de trei decenii nu a reușit nici astăzi să scape de frica de ace. Mărturisește că evită inclusiv injecțiile intramusculare și că singura înțepătură pe care o acceptă voluntar este cea legată de donarea de sânge. Frica aceasta a însoțit-o încă din tinerețe. La un moment dat, pentru a evita zece injecții cu penicilină, a preferat să ia sute de tablete.
„Eu zic că ceea ce surprinde foarte tare la mine este faptul că mie îmi este frică de ace și în ziua de astăzi. Sunt foarte, foarte fricoasă. Acum, dacă ar trebui să fac o injecție intramusculară, nu vreau, nu o accept. Deci vă spun, sunt fricoasă. Singura înțepătură pentru care mă las, singura pe care o accept și o fac de bunăvoie, este asta, cu donarea. La un moment dat am avut o intervenție și, în loc de 10 injecții intramusculare, asta a fost mult mai demult — am luat 375 de tablete de penicilină.”
Camelia Săbădean ne-a vorbit cu convingere și despre beneficiile fiziologice ale donării regulate. Dincolo de analizele medicale și explicațiile științifice, ea descrie și o stare profundă de revitalizare. Explicația ei merge dincolo de simple observații personale. Vorbește inclusiv despre dimensiunea energetică a experienței.
„Donarea de sânge a avut un impact pozitiv asupra stării mele de sănătate, asta-i clar. Se și vede, fără intervenții. Chiar are efecte benefice. Beneficiile asupra donatorului sunt aproape la fel de mari ca cele pentru persoana care primește sângele. Organismul se regenerează, se împrospătează sângele. Este un lucru minunat. În 2–3 zile, cantitatea de sânge donată este refăcută prin celule tinere, hematopoietice, care vin cu o energie extraordinară. Eu simt energia asta și am mai vorbit și cu alte persoane care o simt. E ca și cum te-ai conecta la un portal de energie după ce donezi”.
Dincolo de activitatea de donator, discursul Cameliei Săbădean dezvăluie un mod riguros de a privi existența. Spune despre sine că este extrem de critică și că nu suportă sentimentul inutilității: „Dacă într-o zi nu am făcut ceva notabil să-mi fac ordine în casă, să pun ordine în lucruri, să gătesc ceva, îmi spun: „Uite, am pierdut o zi, n-am făcut nimic”.
Momentul Times Square
Numele Cameliei Săbădean a ajuns cunoscut la nivel internațional după ce imaginea sa a fost afișată pe un ecran din Times Square, New York, în cadrul unei campanii dedicate donatorilor de sânge. Ea spune că nu a conștientizat pe moment amploarea evenimentului. Totul a pornit în jurul anului 2020, când organizatorii festivalurilor Untold și Neversea au inițiat o campanie de promovare a donării de sânge și au solicitat centrelor de transfuzie din țară să recomande donatori remarcabili.
La acel moment avea aproximativ 120 de donări și nici măcar nu își contabilizase exact activitatea. Totuși, insistă să respingă eticheta de „erou”: „Să știți că eu nu i-am dat așa mare importanță. Nu știam că acolo ajung doar vedete foarte mari. Eu lucrasem 20 de ani la Centrul de Transfuzie din Târgu Mureș, așa că știau de mine. Nici nu mi le numărasem până atunci, pentru că este un act oficial ținut la centrul de transfuzie. M-a uimit și pe mine numărul de donări și cantitatea. Să lămurim și treaba asta cu «erou». În niciun moment, atunci când donezi sânge, nu îți pui viața în pericol”.
Visul ei: generația care să doneze la 18 ani
Poate cea mai puternică idee pe care o transmite este legată de tineri. Camelia Săbădean crede că majoratul ar putea deveni nu doar un prilej de petrecere, ci și un moment de responsabilitate și solidaritate. Pentru ea, donarea de sânge rămâne una dintre cele mai simple și mai puternice forme de ajutor uman.
„Cel mai mult mi-aș dori să implementăm ideea aceasta în rândul tinerilor de 18 ani, care își sărbătoresc majoratul și primesc o mulțime de cadouri, dar care ar putea marca acel moment și printr-o faptă extraordinară. Un gest care durează cinci minute și care poate contribui la salvarea unei vieți. Asta îmi place foarte mult la donarea de sânge: nu există un gest atât de mic, făcut în atât de puțin timp, care să poată însemna atât de mult pentru cineva”, a concluzionat aceasta.
Diana Cărburean