Mihai Teodor Nașca
A început să îmi fie ruşine ca nu sunt tâmpit! Sincer o spun cu amărăciune, dar e un adevăr! Mi-este jenă teribil că ştiu ce este ruşinea, că reacţionez la ceea ce înseamnă ruşine şi că m-am străduit să îmi păstrez coloana verticală!
E clar, m-am pregătit inadecvat pentru lumea pe care trebuia să o experimentez. Toate învăţăturile, deprinderile, atitudinile, valorile învăţate în primii ani de viaţă sunt complet nule sau ignorate în societatea în care trăiesc. Respectul, încrederea sau omenia sunt doar nişte cuvinte din dicţionar, pe care oricum nu îl mai foloseşte nimeni astăzi.
M-am format într-o perioadă care nu a putut anticipa degradarea ce avea să vină! Tâmpirea este astăzi o forma laudativă de a fi şi un pic de reclamă nu strică, mai ales că acum toţi părem experţi în toate. Şi prostia este mână în mână cu agresivitatea, cu mahalagismele, cu ura, cu umilinţă, cu discreditarea şi înjosirea, la care asistăm năuciţi, mai ales cei din generaţia mea şi cele anterioare, cei care am umblat la şcoală nu pentru a mânca sandwich şi a bea suc, ci pentru a ne cizela, a ne forma caracterul, a deveni varianta noastră mai bună!
Azi ni se oferă lecţii de la cei care nu prea au văzut cum arată şcolile pe interior. Cei mai trecuţi bine prin viaţă îşi aduc aminte de momentul instaurării comunismului, când scara valorilor a fost răsturnată doar „ca să se facă dreptate socială”.
Am ajuns să mă jenez că nu pot fi ca majoritatea societăţii, că nu mă pot dezbraca de caracter şi ca un fraier, las capul jos la orice umilinţă adresată de luminaţii timpului. Mi-e tare jenă că nu ştiu, nu pot şi nici nu am să fiu tâmpit, doar să mă aseamăn cu lumea în care trăiesc!
Somnul raţiunii a născut monştri!
Numa zâc!
Citește și