Ileana Sandu
Un public numeros şi un interes mediatic remarcabil au marcat vernisajul expoziţiei dedicate lui Constantin Brâncuşi la Neue Nationalgalerie din Berlin, desfăşurat joi, 19 martie 2026, expoziţia urmând a fi deschisă pe parcursul anului, oferind publicului larg acces la o amplă retrospectivă organizată cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la naşterea artistului român. Peste 150 de lucrări – sculpturi, fotografii, filme şi documente de arhivă propun o perspectivă complexă asupra operei lui Brâncuşi şi a influenţei sale asupra modernismului european.
Realizată în colaborare cu Centrul Pompidou, expoziţia se desfăşoară sub înaltul patronaj al Preşedintelui Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, al Preşedintelui Republicii Franceze, Emmanuel Macron, şi al Preşedintelui României, Nicuşor Dan, evidenţiind dimensiunea europeană a proiectului. Printre partenerii instituţionali se numără Ambasada României în Republica Federală Germania şi Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu” din Berlin.
Expoziţia oferă publicului o incursiune în universul artistic al lui Constantin Brâncuşi, prezentând nu doar sculpturile sale renumite – de la „Sărutul” şi „Muza Adormită” la „Pasărea în spaţiu” – ci şi o reconstrucţie parţială a celebrului său atelier parizian de pe Impasse Ronsin, unde a creat majoritatea lucrărilor, ilustrând preocuparea artistului pentru formele esenţiale, pentru ambiguitatea acestora şi pentru interacţiunea dintre obiect, soclu şi spaţiu.
Potrivit criticilor de artă, această abordare face ca expoziţia să fie nu doar o retrospectivă a lucrărilor brâncuşiene, ci şi o experienţă asupra modului în care artistul a redefinit sculptura modernă şi relaţia sa cu avangarda europeană.
Fără îndoială, expoziţia deschisă la Neue Nationalgalerie îl reconfirmă pe Constantin Brâncuşi drept una dintre figurile majore ale artei moderne, propunând un discurs coerent, riguros şi convingător despre un artist care a schimbat definitiv limbajul sculpturii. Mii de vizitatori formează cozi interminabile pentru a admira, aevea, capodopere pe care le cunoşteau doar din albume sau din documentare.
Privită din România, însă, această reuşită are efectul secundar de a ne oferi oglinda incomodă a propriilor noastre bâjbâieli şi neputinţe: în timp ce, iată, marile capitale europene ştiu să pună în valoare moştenirea lui Brâncuşi, la Târgu Jiu, acolo unde această moştenire există în forma ei autentică, lucrurile rămân, de prea mult timp, în zona bunelor intenţii: ansamblul sculptural de la Târgu Jiu (unul dintre cele mai importante ansambluri de artă modernă în aer liber din lume), care include Masa Tăcerii, Poarta Sărutului şi Coloana Infinitului, este un exemplu aproape clasic despre felul în care – în bună tradiţie neaoşă – iniţiativele există, dar se pierd „pe drum”, între birocraţie, ezitare şi absenţa unei voinţe ferme.
Ca în multe alte domenii, nu reuşim să ducem lucrurile până la capăt. Nici măcar obiectivul major – includerea ansamblului în UNESCO – n-a depăşit faza de promisiuni, proiecte, strategii, analize, declaraţii, comitete şi comiţii, reluări, amânări şi iar reluări etc. până să îndeplinească rigorile şi condiţiile impuse de legislaţia în domeniu.
De-a lungul anilor, Masa Tăcerii a fost afectată de uzură accentuată şi intervenţii discutabile, inclusiv tratamente de curăţare care au ridicat semne de întrebare în rândul specialiştilor. Lipsa unui control strict al interacţiunii publicului cu lucrarea (selfie-uri pe scaunele de la Masa Tăcerii, picnicuri ci beri şi grătare etc.) a contribuit, de asemenea, la degradarea suprafeţei.
Situaţii similare au fost semnalate şi în cazul Poarta Sărutului, unde intervenţii de restaurare din ultimele decenii au fost criticate pentru lipsa de rigoare ştiinţifică şi pentru efectele asupra materialului original, generând controverse în mediul profesional.
Chiar şi Coloana Infinitului, probabil cea mai reprezentativă piesă a ansamblului, deşi restaurată amplu la începutul anilor 2000, rămâne subiectul unor discuţii privind monitorizarea pe termen lung, protecţia anticorozivă şi absenţa unei infrastructuri adecvate de conservare preventivă.
Iată doar câteva din neajunsurile constatate de Uniunea Naţională a Restauratorilor de Monumente Istorice (UNRMI) din România: desprinderea sau spargerea unor importante şi numeroase fragmente ale ansamblului sculptural, inscripţionări cu bitum, vopsele şi mortare de ciment, introducerea unor tije metalice în partea inferioară a Scaunelor Mesei Tăcerii, aşezarea în poziţie răsturnată a nouă dintre Scaunele Aleii, favorizarea apariţiei de cuiburi de insecte în alveolele rocii, degradarea puternică, foarte periculoasă, a învelitorii şi a părţii superioare a Porţii Sărutului, numeroase intervenţii grosolane de plombare şi chituire cu mortare de ciment, degradări provocate de mediu, timp şi, în special, de oameni (sursa – unrmi.com).
Imaginile apărute în presă în urma curăţării cu jet de apă sub presiune – care a dus la modificări vizibile ale suprafeţei – sau fotografiile din documentaţiile de restaurare, unde apar fisuri şi desprinderi de material, nu sunt excepţii, ci simptomele unui mod de administrare incoherent: suprafeţe înverzite, urme de uzură, semnele unei întreţineri inegale – detalii care, adunate, spun o poveste mai lungă despre neglijenţă – o realitate fragmentară, ezitantă, dar mereu „în lucru”.
Unele dintre cele mai vizibile episoade nu ţin de trecerea timpului, ci de intervenţii greşite. Intenţia a fost de a întreţine, dar execuţia a produs exact contrariul: o degradare lentă, acumulată în timp, care nu ţine de un incident izolat, ci de lipsa unei strategii coerente şi constante de conservare. .
Să reamintim, în fine, că 2026 este proclamat, cu fast, „Anul Brâncuşi”: un gest simbolic, bine intenţionat, menit să-l aducă pe artist în prim-planul atenţiei publice, dar riscul este ca el să rămână exact atât: un gest simbolic. Astfel, contrastul devine inevitabil: în timp ce alţii construiesc impecabil discursul despre Brâncuşi şi îl integrează firesc în patrimoniul cultural european, noi continuăm să gestionăm ezitant tocmai locul în care opera sa prinde sens deplin. (foto – money.ro, icr.ro)
Citește și