Românii pot investi din nou în titlurile de stat TEZAUR. Dobânzi de până la 7,40% și venituri neimpozabile

Ministerul Finanțelor a anunțat lansarea unei noi ediții a Programului TEZAUR, prin care românii pot investi în titluri de stat în perioada 11 mai 2026 – 5 iunie 2026. Investitorii au la dispoziție maturități de 1, 3 și 5 ani, cu dobânzi anuale de 6,30%, 6,90% și, respectiv, 7,40%. Potrivit instituției, veniturile obținute din aceste investiții sunt neimpozabile, iar titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt emise în formă dematerializată.

Potrivit hotnews.ro, titlurile de stat pot fi cumpărate prin mai multe canale. În perioada 11 mai – 3 iunie 2026, acestea sunt disponibile prin platforma Ghișeul.ro. De asemenea, între 11 mai și 4 iunie 2026, persoanele fizice înregistrate în Spațiul Privat Virtual pot subscrie online pentru titlurile lansate prin unitățile Trezoreriei Statului. Prin intermediul platformei online, investitorii își pot deschide un cont de subscriere la o unitate a Trezoreriei, pot cumpăra titluri de stat și pot transfera sumele din contul de subscriere într-un cont bancar personal.

Totodată, titlurile de stat pot fi achiziționate direct de la sediile unităților Trezoreriei Statului în intervalul 11 mai – 5 iunie 2026. Prin subunitățile Poștei Române, subscrierile se pot face până la 4 iunie în mediul urban și până la 3 iunie în mediul rural.

Ministerul Finanțelor subliniază că unul dintre principalele avantaje ale Programului TEZAUR îl reprezintă faptul că veniturile obținute sunt neimpozabile. Dobânda este anuală și se plătește conform datelor prevăzute în prospectul de emisiune. În plus, titlurile de stat sunt transferabile și pot fi răscumpărate înainte de scadență. Investitorii au posibilitatea de a efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul aceleiași emisiuni și își pot anula subscrierile doar pe perioada desfășurării acesteia, prin depunerea unei cereri.

Vezi și: Peste 245 de sancțiuni aplicate de polițiștii mureșeni

Potriit aceleiași surse, sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data subscrierii. Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în urma emisiunii de titluri de stat vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice. Instituția a publicat și un ghid destinat investitorilor care doresc să transfere rapid banii din contul de subscriere TEZAUR în contul bancar personal. Procedura presupune completarea formularului „Ordin de plată multiplu electronic” (OPME), disponibil pe site-ul Ministerului Finanțelor, la secțiunea „Tezaur Online”. Formularul trebuie descărcat și deschis cu Adobe Acrobat Reader, după care investitorii trebuie să completeze datele personale și IBAN-ul contului bancar în care doresc să primească fondurile.

Înainte de trimiterea documentului, trebuie calculată suma finală care va fi transferată, după scăderea comisionului aferent operațiunii: 0,51 lei pentru transferuri de până la 50.000 de lei și 6 lei pentru sume mai mari. După validare și salvare, documentul trebuie încărcat în contul SPV prin opțiunea „Depunere formulare”. Ministerul Finanțelor reamintește că, începând din martie 2025, cetățenii care au cont pe platforma Ghișeul.ro și dețin un card de debit pot achiziționa online titluri de stat, procesul fiind complet digitalizat și accesibil „la doar un click distanță”.

Diana Cărburean

Foto: Foto: Inquam Photos / George Călin