Primăria Târgu Mureș condamnă vandalizarea steagurilor din zona Statuii Soldatului Necunoscut

Primăria Târgu Mureș a transmis un punct de vedere oficial în urma incidentului petrecut duminică, 10 mai, în apropierea Statuii Soldatului Necunoscut, unde mai multe steaguri au fost rupte de un bărbat, fapt care a declanșat intervenția Poliției Locale și a Poliției Municipiului Târgu Mureș.

Autoritățile locale au condamnat ferm gestul, subliniind că astfel de acțiuni reprezintă o lipsă de respect față de simbolurile naționale și memoria eroilor. Reprezentanții Primăriei Târgu Mureș au transmis că există „toleranță zero față de actele de vandalism” și că astfel de fapte sunt inacceptabile într-o comunitate care își respectă valorile și istoria.

„Condamnăm ferm orice act de vandalism îndreptat împotriva simbolurilor naționale și a locurilor cu valoare memorială pentru comunitatea noastră”, au transmis reprezentanții Primăriei Târgu Mureș.

Incidentul s-a produs în jurul orei 15:00, când un bărbat a fost observat de echipajele Poliției Locale în timp ce ar fi deteriorat mai multe drapele amplasate în proximitatea monumentului. Forțele de ordine au intervenit rapid, identificând și interceptând persoana în cauză. Potrivit informațiilor transmise de autorități, bărbatul, identificat cu inițialele K.F., domiciliat în localitatea Odorheiu Secuiesc, județul Harghita, a fost predat Poliției Municipiului Târgu Mureș pentru continuarea cercetărilor.

Vezi și: Statul român nu-şi protejează propriii producători de lapte

„Pentru ruperea steagurilor din proximitatea statuii soldatului necunoscut, numitul K.F., domiciliat în localitatea Odorheiu Secuiesc, județul Harghita, a fost interceptat și predat Poliției Municipiului Târgu Mureș”, au transmis reprezentanții instituției.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii incidentului și pentru a dispune măsurile legale care se impun. Autoritățile locale reiterează că protejarea simbolurilor naționale și a locurilor cu încărcătură istorică rămâne o prioritate, iar orice abatere de la aceste principii va fi sancționată conform legii.

Diana Cărburean