Asociația Copiilor și Tinerilor Diabetici Mureș – ASCOTID organizează astăzi, 12 mai, dezbaterea publică „Diabetul Zaharat în România 2026: Dialog și Parteneriat pentru Sănătate”. Evenimentul marchează 20 de ani de activitate ai asociației în sprijinul pacienților cu diabet și are loc la Palatul Parlamentului din București.
La dezbatere sunt invitați pacienți, medici diabetologi, parlamentari și reprezentanți ai principalelor instituții din domeniul sănătății.
Pe agenda discuțiilor se află accesul la tratamente moderne, introducerea tehnologiilor de monitorizare a glicemiei, lipsa unui Registru Național funcțional de Diabet, precum și întârzierile în aplicarea măsurilor de prevenție prevăzute de lege.
Președinta ASCOTID Mureș, Rodica Molnar, atrage atenția că tehnologiile moderne sunt esențiale mai ales pentru copiii și tinerii cu diabet.
„Tehnologiile în tratarea diabetului sunt deosebit de importante pentru copii și tineri. Vorbim de pompele de insulină și de senzorii de monitorizare a glicemiei, care se acordă și la noi, însă există niște liste de așteptare, deci pacienții întocmesc un dosar și trebuie să stea foarte mult timp la rând pentru a beneficia de aceste tehnologii. Ne-am dori ca aceste tehnologii să fie obținute mult mai ușor și să se debirocratizeze acest sistem”, a declarat Rodica Molnar.
Citeşte şi: HEART BEAT WEEK aduce în liceele din Târgu Mureș discuții despre sănătate, prevenție și mișcare
Participanții vor discuta și situația copiilor cu diabet în școli, inclusiv necesitatea unui ghid pentru gestionarea urgențelor medicale, cum este hipoglicemia.
ASCOTID Mureș precizează că scopul dezbaterii este identificarea unor soluții concrete care să poată fi aplicate până la finalul anului 2026.
Potrivit Federației Internaționale de Diabet, peste 1,3 milioane de români trăiesc cu această afecțiune, iar costurile complicațiilor asociate cresc anual presiunea asupra sistemului medical.
Alex Corin
Urmăreşte şi:

