Trecutul are mereu ceva de spus. În cadrul acestei rubrici, redeschidem filele timpului şi aducem la lumină articole, reportaje şi fragmente din arhiva Cuvântul liber. De la Ardeal Nou, 1946, continuat apoi de primul cotidian românesc din judeţ, Steaua Roşie, până la Cuvântul Liber, din 1990 încoace.
Prin aceste materiale, redescoperim nu doar evenimentele şi oamenii care au marcat epoca, ci şi felul în care se scria, se gândea şi se trăia jurnalismul de odinioară.
Prima ediţie a ziarului „Cuvântul Liber”, a apărut pe 23 decembrie 1989, imediat după căderea regimului Ceauşescu, iar paginile acestei prime ediţii, reprezintă nu doar un document jurnalistic, ci şi o mărturie tulburătoare despre şocul, vinovăţia, speranţa şi dorinţa de libertate care au traversat presa românească în decembrie 1989. În paginile ziarului se vede clar ruptura brutală dintre presa controlată de partid şi încercarea jurnaliştilor de a se redefini într-o lume fără cenzură.
Tonul dominant al articolelor este unul confesiv şi aproape dramatic. Mulţi dintre gazetari îşi asumă public compromisurile făcute în timpul dictaturii şi vorbesc deschis despre minciună, manipulare şi control ideologic. Într-un text intitulat sugestiv „Jurămînt”, jurnalistul Doru Mureşan scria: „Jur să slujesc adevărul. Adevărul şi numai adevărul” şi recunoştea că ani la rând a fost obligat să „întineze pagina acestui ziar” cu minciuni dictate politic.
Aceeaşi idee apare obsesiv în aproape toate textele din ediţie: nevoia de adevăr. Jurnalista Şanta Keranicki vorbea despre faptul că redacţia fusese pusă „să denatureze adevărul sau să spună jumătăţi de adevăr”, promiţând că de acum înainte ziarul va spune „adevărul şi numai adevărul”.
Presa locală îşi asumă inclusiv vina morală pentru anii de propagandă. Fostul cronicar sportiv Atanasie Popa scria cu o sinceritate rar întâlnită în presa comunistă despre „prostituţia scrisului în comandă” şi despre controlul exercitat de Securitate asupra ziariştilor. Multe dintre texte au forma unor mărturisiri publice, aproape cathartice, în care gazetarii încearcă să se delimiteze de sistemul propagandistic pe care l-au servit, voluntar sau constrânşi.
În acelaşi timp, ediţia surprinde foarte clar entuziasmul revoluţionar al momentului. Revolta populară este descrisă în termeni eroici, iar tinerii care au ieşit în stradă sunt prezentaţi drept simboluri ale renaşterii naţionale. Ion Ciurdaru vorbeşte despre „zile fierbinţi” şi despre tinerii din Târgu Mureş care au strigat „Nu vă fie frică, Ceauşescu pică”, relatând inclusiv confruntările şi victimele din Piaţa Eroilor Sovietici.
Textele sunt marcate şi de un puternic limbaj emoţional. Regimul Ceauşescu este descris ca „tiranie”, „dictatură feroce”, „coşmar” sau „bestie cu chip de om”. În contrast, libertatea apare aproape sacralizată: „zi sfîntă”, „zorii libertăţii”, „renaştere naţională”, „lumina adevărului”.
Ediţia reflectă şi redeschiderea spaţiului informaţional. În pagini apare anunţul revenirii postului „Radio Tîrgu-Mureş”, închis cu ani înainte de regim, prezentat ca un simbol al libertăţii recâştigate. Totodată, Agerpres anunţa că nu mai are nevoie de aprobările cenzurii şi că va informa „în mod real, cinstit şi civilizat” opinia publică.
Privite astăzi, aceste pagini sunt impresionante tocmai prin sinceritatea lor brută. Nu sunt texte „aşezate”, scrise la rece, ci reacţii aproape instantanee ale unor jurnalişti care treceau, în doar câteva ore, de la presa controlată total la libertatea de exprimare. Tocmai de aceea, primul „Cuvântul Liber” de după Revoluţie rămâne o fotografie autentică a momentului în care presa locală încerca să se reinventeze, între vinovăţie, speranţă şi promisiunea unei noi libertăţi.
Pagină realizată de Sanda Viţelar
Citește și