Sărmașu anunță desfășurarea unor zboruri cu drone deasupra întregului UAT și a localităților componente, în cadrul unui proiect finanțat prin PNRR, destinat actualizării datelor GIS necesare stabilirii masei impozabile.
Acțiunile se vor desfășura în această perioadă, în funcție de condițiile meteo, și pot continua până în zilele de 25–26 mai 2026. Operațiunile presupun survolarea zonei administrative pentru colectarea de date tehnice necesare modernizării sistemelor de evidență fiscală și cadastrală.
Vezi și: Complexul Weekend se redeschide din nou cu întârziere
Autoritățile locale transmit cetățenilor să nu se îngrijoreze în legătură cu aceste activități, subliniind că zborurile sunt civile, autorizate și realizate în condiții de siguranță deplină, fără a prezenta vreun risc pentru populație.
Proiectul face parte din demersurile de digitalizare și actualizare a infrastructurii de date la nivel local, cu scopul de a îmbunătăți gestionarea patrimoniului imobiliar și a serviciilor publice.
Diana Cărburean

