Efective sporite ale Grupării de Jandarmi Mobile „Regele Ferdinand I” Târgu Mureș au participat, în acest sfârșit de săptămână, la misiunile de asigurare a ordinii și siguranței publice în județul Harghita, în contextul desfășurării tradiționalului pelerinaj de Rusaliile Catolice de la Miercurea-Ciuc.
Jandarmii au acționat în colaborare cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Harghita, Inspectoratul de Poliție Județean Harghita, Secția Regională de Poliție Transporturi Brașov și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Harghita. Potrivit autorităților, manifestările religioase s-au desfășurat în condiții de siguranță, fără a fi înregistrate incidente, în ciuda numărului mare de participanți prezenți la unul dintre cele mai importante evenimente religioase din România și Europa de Est.
Vezi și: Hidrocentrala Răstolița, tot mai departe de finalizare. Instanța menține blocajul ONG-urilor
Forțele de ordine au avut misiuni permanente de sprijinire a cetățenilor, fluidizare a traficului rutier și asigurare a desfășurării în siguranță a evenimentelor religioase, contribuind la menținerea unui climat de ordine și siguranță publică pe întreaga durată a manifestărilor.
Diana Cărburean

