Cum va arăta podul din Aleea Carpaţi

Proiectul de hotărâre privind aprobarea Studiului de fezabilitate şi noii indicatori tehnico economici ai noului pod de peste râul Mureș, care ar urma să lege zona Aleea Carpați de Cartierul Unirii prin strada Mureșului și să descongestioneze traficul din zonă, va fi supus aprobării în ședința Consiliului Local Târgu Mureș de joi, 28 mai.

Aleșii locali vor dezbate studiul de fezabilitate, indicatorii tehnico-economici actualizați și devizul general pentru investiția „Construire pod peste râul Mureș”, proiect finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Potrivit documentației, valoarea totală a investiției este estimată la 51,2 milioane de lei, TVA inclus, din care peste 43 de milioane de lei ar urma să fie acoperite prin finanțare guvernamentală, iar aproximativ 8,2 milioane de lei din bugetul local al municipiului.

Conform studiului de fezabilitate, podul va traversa râul Mureș la aproximativ 1.000 de metri amonte de podul actual de pe strada Călărașilor și va realiza legătura între strada Mureșului și Aleea Carpați.

Documentația arată că în prezent nu există o traversare directă între cele două zone, iar circulația rutieră este obligată să folosească podul de pe strada Călărașilor, ceea ce generează aglomerație în special în zona centrală și în cartierul Unirii.

Autorii studiului estimează că noua legătură rutieră va reduce traficul din zonele străzilor 22 Decembrie 1989, Călărașilor, Sinaia, Paul Chinezu și Aleea Carpați și va oferi o conexiune mai rapidă pentru locuitorii din Unirii și din comunele limitrofe Sântana de Mureș și Sâncraiu de Mureș.

Citește și: Aproape 70 de milioane de lei va costa noul Pod peste Râul Mureş

Varianta tehnică propusă și considerată optimă de proiectanți este un pod din beton armat cu cinci deschideri.

Podul va avea: o lungime totală de 232,5 metri între zidurile de gardă; cinci deschideri; o parte carosabilă de 7,8 metri; piste pentru biciclete cu lățimea de 1,5 metri; trotuare de un metru; parapete pietonale și de siguranță; o lățime totală de aproape 14 metri.

Întregul ansamblu, incluzând podul și rampele de acces, va avea o lungime totală de 846,32 metri.

Proiectul prevede două rampe majore de acces: rampa dinspre Aleea Carpați, cu o lungime de aproximativ 133 de metri; rampa dinspre strada Mureșului, care va avea peste 404 metri lungime. Intersecția dintre noua rampă și Aleea Carpați va fi rezolvată printr-un sens giratoriu, iar pe strada Mureșului sunt prevăzute alte amenajări pentru fluidizarea circulației.

Studiul mai arată că podul va fi dotat cu sistem de iluminat public și cu sisteme de colectare și evacuare a apelor pluviale.

Podul va fi realizat pe infrastructură din beton armat, cu pile și culee fundate pe piloți forați de mare diametru.

Suprastructura va fi alcătuită din grinzi prefabricate din beton precomprimat, cu lungimi de până la 40 de metri, iar partea carosabilă va avea straturi asfaltice speciale și hidroizolații pentru protecția structurii.

Podul este proiectat și pentru trafic mixt, incluzând atât circulație auto, cât și pietonală și pentru biciclete.

În documentație se precizează că investiția este încadrată în clasa de importanță III și este dimensionată pentru debitele mari ale râului Mureș, inclusiv pentru viituri cu probabilitate de depășire de 1%.

Proiectanții au analizat două variante:

  1. pod din beton armat cu cinci deschideri;
  2. pod din beton precomprimat și oțel-beton cu patru deschideri.

În urma analizei tehnico-economice, prima variantă a fost declarată câștigătoare, obținând 93 de puncte față de 75 pentru cea de-a doua soluție.

Specialiștii au motivat alegerea prin costurile mai reduse de operare și întreținere, durabilitatea mai bună și adaptarea mai eficientă la condițiile locale.

Devizul general prevede: peste 43 de milioane de lei pentru lucrările de construcții și instalații; aproximativ 2,98 milioane de lei pentru cheltuieli neprevăzute; peste 1,77 milioane de lei pentru proiectare, consultanță și asistență tehnică; peste 2,6 milioane de lei pentru amenajarea terenului și relocarea utilităților.

Durata estimată de execuție este de 36 de luni.

Alex Corin

Urmărește și: