Ileana Sandu
Uniunea Scriitorilor din România organizează Gala Premiilor Uniunii pe anul 2025, eveniment care va avea loc luni, 1 iunie 2026, de la ora 18, la Teatrul Naţional Bucureşti, Sala Media.
Dedicată celebrării celor mai importante apariţii editoriale ale anului trecut, Gala va reuni scriitori, critici, traducători, editori şi reprezentanţi ai vieţii culturale româneşti, într-un moment de recunoaştere a valorii şi diversităţii literaturii contemporane.
Premiul „Cartea de traduceri” a fost acordat scriitorului Kocsis Francisko, pentru romanul lui Szabó Róbert Csaba, Tăul iadului, Editura Cartea Românească.
Kocsis Francisko (n. 18 ianuarie 1955), membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Târgu Mureş, este poet, prozator şi traducător. A fost redactor-şef adjunct la revista Vatra. A colaborat cu diverse publicaţii, printre care România literară, Luceafărul, Vatra, Observator cultural, Orizont, Convorbiri literare, Poesis, Familia, Transilvania, Viaţaromânească.
A publicat mai multe volume de poezii – Umbrela profetului (1998), Oceanul interior (2000), Codul de bare (2002), Alteritate de duminică (2004), Ceva trece pe-aproape (2009), Melancolii în formă continuată (2012), Teste de identitate (2015), Oţetde furnici (2016) – şi volumul de proză – Plimbăricu Freud (2006). Este prezent în mai multe antologii.
Nota editorului: „Tăul Iadului este romanul unui loc în care veacuri la rând doar balaurii şi descoperitorii de comori au făcut istorie, asta până când nebunia dezlănţuită de război a bulversat ritmul şi rostul aproape ancestral al vieţii.
Cutremurul – real şi simbolic, cu toate replicile sale din prezent şi trecut – şi scrisoarea mamei adoptive, expediată de pe patul morţii, au declanşat în personajul-narator aflat la întretăierea vectorilor destinului o obstinată întoarcere în trecutul niciodată limpezit până la ultimele detalii, împins mereu în subconştient de teama că nu ar putea înfrunta traumele unui timp nemilos, rezultând astfel o confesiune în care istoria îndurată cu trupul, sufletul şi mintea este pusă, în sfârşit, în bătaia luminii care nu lasă umbre, pete întunecate, unghere ascunse. Evocarea se transformă, cu fiecare episod depăşit, într-o epifanie salvatoare”.
Citește și