Cora Fodor
În sculptura românească contemporană, Maxim Dumitraş ocupă un loc distinct prin singularitatea şi prolificul operei sale. Prin capacitatea de a construi constant, în jurul ei, un univers coerent plin de semnificaţii.
Acesta oscilează între densitatea materiei şi tendinţa de levitare, între forme puternic ancorate pe orizontala pământului – marmură, andezit, granit, lemn, fier, corten etc. – şi structuri filiforme, aproape imateriale, care par să se desprindă de gravitaţie şi să se înscrie în aer.
Amploarea creaţiei sale este susţinută de numeroasele lucrări amplasate în spaţii foarte diverse, urbane, naturale, atât în România, cât şi în afara ei, unde intervenţiile sale păstrează dialogul cu locul şi cu memoria lui.
Obiectele lui Maxim Dumitras funcţionează ca forme de mediere între om şi lume, devenind, în mod discret, „obiecte de mai bine” – adică cele ce transformă lumea printr-o acţiune indirectă, prin schimbarea modului în care o percepem şi o locuim.
Obiectele de mai bine se construiesc pe relaţia profundă cu materia vie: lemnul este prelucrat, dar, în primul rând, crescut şi orientat în timp, de artist, modelat organic încă din stadiul său vegetal. Formele rezultate păstrează memoria acestei deveniri lente, curbele, tensiunile şi articulaţiile lor sugerând o continuitate între natură şi intervenţia umană.
Intervenţiile de culoare, mai ales albastrul, marchează puncte nodale, poate imperfecţiuni, accente care activează traseul formei. (sursa şi foto www.facebook.com/fodor.cora/)
Citește și