Mugurel Puşcaş
„Târgul Rusului” şi „Puiul Târgului”
Târgul din localitatea noastră, „Târgul Rusului”, nu are definirea primei sale organizări, dar putem trage concluzia că la un moment dat, în trecut, sătenilor le-a venit ideea de a realiza o manifestare pentru sat, la care să se celebreze sărbătoarea Rusaliilor, unde să se întâlnească cu toţii, să invite musafiri din satele din jur constituindu-se ca o sărbătoare agricolă de bucurie, la care se oferea din roadele pământului.
Exact ca în vremurile noastre, aspectul economic avea o importanţă majoră în desfăşurarea evenimentului roadele pământului, unelte de tot felul, inventar casnic artizanal, toate fiind puse spre vânzare, la târg participând agricultori, meşteri etc. din toate zonele învecinate. Alături de aspectul comercial, cel cultural avea un rol extrem de important, jocul, muzica, voia bună încadrând ziua spre bucuria oamenilor din zori şi până în seară.
Târziu, invitaţii noştri în tradiţionalele costume populare româneşti, maghiare sau săseşti onorau evenimentul, adăugând culoare şi diversitate, atât de prezente pe teritoriul transilvănean locuit de diverse etnii. Feciori şi fete din Ruşii-Munţi, Morăreni, Maioreşti, Vătava, Dumbravă, Filea, Pietriş, Deda, Aluniş, Văleni sau Ideciu se prindeau în dansuri populare tradiţionale şi petreceau împreună.
Dimineaţa devreme, la începerea evenimentului, gospodarii mergeau la târg pentru a fi siguri că achiziţionau ce este mai bun, cumpărând diverse unelte (greble, sape etc.) necesare în agricultură sau unelte utile pentru alte activităţi casnice sau meşteşuguri.
De asemenea, pentru a face o bucurie celor dragi, copii sau femei, le cumpărau un cadou numit „Puiul Târgului”, care, după bogăţia gospodarului, putea fi mai mult sau mai puţin consistent, începând cu banala, dar apetisanta turtă cu oglindă în formă de inimă sau de casă. Acest dar simboliza dragostea şi trăinicia legăturii în familie. Se mai dăruiau şi mici turtiţe pentru copii, ce aveau diferite forme (căluţ, miel etc), se cumpărau veşminte frumoase celor din familie, cu care aceştia să se îmbrace şi să se mândrească în sat, de sărbători.
Odată cu diversificarea gamei comerciale de produse „Puiul Târgului” a devenit mai mult o glumă, expresia însemnând însuşi faptul de a merge la bâlci şi de a cumpăra obiecte care erau considerate reprezentative. Sigur că la întrebarea: „Ţi-ai luat Puiul Târgului?” fiecare arăta ceea ce a cumpărat mai frumos sau mai de preţ după opinia sa, iar pentru că gusturile erau diferite, de multe ori, sătenii făceau haz unii de alţii.
Hinta – „obligatorie” la târg
Nelipsite de la târguri era hinta (leagăn), care era elementar în vechime, folosind forţa umană pentru mobilitate, spre distracţia copiilor şi a tinerilor.
Prin anii 80, la târg hinta era de trei feluri: cea mare, ce mijlocie şi cea mică. Cea mare şi cea mijlocie aveau o putere mare de învârtire, creând prin rotirea rapidă, o stare de rău de la stomac celor ce se roteau în ea, fiind dotate cu motoare cu carburant sau electrice. Hinta mică era pentru copiii mai miculuţi şi se învârtea manual. De asemenea, tarabele erau pline cu tot felul de jucării tentante, voia bună era întreţinută cu mâncare şi băutură, această tradiţie menţinându-se până în zilele noastre, la fel de frumos şi spectaculos.
O prezentare deosebit de pitorească a târgului o face cărturarul Vasile Netea, născut la 1 februarie 1912 în comuna Deda, participant de-a lungul timpului la acest eveniment: „Rar se poate vedea o mai strălucită şi mai variată expoziţie mişcătoare, caleidoscopică, de costume naţionale şi de jocuri. Imaginaţi-vă un tablou cu cerul albastru scăldat de razele unui soare de azur.
Un zefir primăvăratic dezmiardă văzduhul. Piaţa este dominată încă de dimineaţă de sutele de ruseni care vin să vadă tarabele cu mărfuri, şatrele de la Reghin. Şi ce nu se poate vedea pe aceste tarabe? Rochii şi bluze, pantofi şi ciorapi, bocanci şi cizme, pălării şi căciuli, centuri, mărgele şi agrafe, piepteni şi panglici, oglinjoare, dantelării, săpunuri şi parfumuri, jucării, bomboane şi turtite şi câte altele! în dreapta se ridică zgomotoasele, leagăne şi căluşeii pentru copii.
Piaţa nu e decât un furnicar policrom de oameni, bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni, care privesc îndelung la minunăţiile tarabelor şi care şi după ce le-au cântărit din ochi îşi aleg lucrurile dorite. Pe la 11 încep să răsune viorile şi ţambalele pentru joc, cei dintâi care se prind la dans sunt, cum e şi firesc, fetele şi feciorii localnici.
Feţele lor rumene exprimă o sănătate vibrantă, tinereţe şi vigoare, un năvalnic entuziasm şi o captivantă pornire spre veselie. îmbrăcate în ii, multicolore, brodate în culori pastelate, cu fote sau zadii ţesute cu fire de argint, la gât cu salbe sau şiraguri de mărgele, cu cosiţele împodobite cu panglici fluturând pe spate, în picioare pantofi de lac, fetele par desprinse din baladele lui George Coşbuc sau din tablourile lui Nicolae Grigorescu.
Flăcăii, la rândul lor, se remarcă şi ei prin pălării împodobite cu pene de păun, prin cămăşi brodate cu paiete şi mărgele, ce reprezintă o largă gamă cromatică, prin curelele de piele ce strâng mijlocul subţire şi prin zurgălăii pe care îi poartă la picioare şi care prin clinchetul lor, dau acestor feciori ai grănicerilor un şăgalnic aer marţial. Fiecare pereche înfăţişează o idilă vrednică de până unui poet sau de penelul unui pictor.
Către amiază apar dinspre Mureş şi morărenii- rivali în port şi joc ai rusenilor, precum şi huducenii de la Maioreşti, fiecare având ceteraşii lor. Jocurile se fac şi în comun şi separat, ele fiind aceleaşi, de-a lungul: ardeleana, învârtită, sârbele, horele, Alunelul. Timp de câteva ore totul e poezie, încântare, dragoste. Din când în când se aude şi câte o strigătură cu accente lirice sau cu spirit de glumă. In răstimpuri se face ocolul pieţei, feciorii cumpărându-le fetelor puiul târgului, turtiţe cu oglinzi, mărgele, brăţări.
Veselia se trăieşte intens şi străluceşte pe toate feţele. Nimeni nu ar bănui că în dimineaţa următoare toate aceste Zâne şi Feţi-Frumoşi îşi vor dezbrăca hainele cu argint şi îşi vor lepăda zurgălăii şi cloapele cu pene de păun şi vor alerga să mulgă vacile, să secere holdele, să cosească fâneţele sau să se dedice cu sârguinţă uneltelor de brodat şi de ţesut”. (Vasile Netea, „Mureşul Superior – Vatră de cultură românească”, Ed. Cuvântul, 2006, pag.78-79)
„Târgul portului popular”
După schimbarea sistemului în 1948, în fiecare an la Sărbătoarea Rusaliilor evenimentul ce dăinuia de zeci de ani în satul nostru îşi schimbă denumirea în „Târgul portului popular”. La târg încep să participe numeroase formaţii artistice din regiune, care, pe lângă ofranda portului popular, o aduc şi pe cea a dansurilor şi a manifestaţiilor folclorice. De asemenea, la manifestare participă renumitele femei ţesătoare de la Vătava, Filea, Bistra Mureşului sau alte sate din împrejurimi.
Locul de bază, unde se obişnuia să se organizeze târgul, era centrul satului, lângă biserică, acolo unde se află în zilele noastre parcul de agrement. Acesta era nucleul, dar de fapt, tarabele se întindeau şi în spaţiile adiacente: pe locul de dincolo de Valea Satului, în zona din spatele cabinetului medical actual, în arealul pe care se află actuala Primărie, cel al şcolii de azi, sau în curte la sătenii din zonă ( Ion Linii sau Valeria Cotului ). Tot de Rusalii feciorii organizau şi „jocul de la şură”, informaţia fiind primită de la dna. profesoară Cengher Crucită.
Odată cu terminarea procesului de cooperativizare, în 1962, cu creşterea nivelului ocupaţional al sătenilor, târgul începe să se ţină doar în Duminica Rusaliilor iar locul de desfăşurare era terenul de fotbal înfiinţat în zona cânepiştilor pe un teren deposedat de la chiaburul George Dechi.
În perioada anilor 1950-1960, târgul se ţinea în marţea Rusaliilor, de dimineaţă se făcea clacă la cosit cu feciorii, evenimentul începând după terminarea muncii, când se adunau fetele şi feciorii de prin alte sate. După anii 1970, „Târgul portului popular”, cum era denumit atunci, devine unul dintre evenimentele de tradiţie ale zonei, alături de „Târgul fetelor” de la Gurghiu sau „Târgul cireşelor” de la Brâncoveneşti.
Manifestarea se organiza de primărie în colaborare cu Cooperativa de Consum, care asigura împreună cu celelalte unităţi cooperatiste de acest gen din zonă, hrană gătită şi băutură la tarabele de profil, unde se serveau delicioşii mici, grătare, fleici şi mult apreciata bere de Reghin. Se mai găseau îngheţată, diverse dulciuri pentru copii în standurile specializate. Primăria dădea autorizaţie de funcţionare comercianţilor diverşi ce vindeau produse industriale sau alimentare, meşterilor artizani şi posesorilor de hintă, sau celor ce aveau alte jucării distractive sau dispozitive folosite pentru înveselirea copiilor, mecanisme făcute, în special de romi.
Dintre toate elementele ce asigurau distracţia la târg, îmi amintesc şi acum de celebra roată a norocului, reprezentată de o masă, pe care era o puşcă din lemn, ce avea o ţeava în care era un glonţ cu un cui în vârf. în faţa puştii din lemn, la era o roată împărţită în mici arcuri de cerc ce aveau scrise diverse cifre. în funcţie de locul în care nimerea cuiul puştii de lemn, locul inscripţionat cu o cifră avea corespondent o jucărie cu valoare redusă de obicei, iar posibilitatea de a câştiga un premiu mare era foarte mică.
Proprietarul roţii norocului, era un ţigan care avea grijă ca obiectele puse în joc să coste mai puţin decât plata de 1 leu pentru o tragere la ţintă. Desigur, sunt mulţi care îşi amintesc şi de celebrul Hopa Mitică, sau de mingile din rumeguş ce aveau un elastic şi pendulau în palmă, de fluierele şi goarnele cumpărate de pe tarabe, diversitatea jucăriilor sporind de la an la an.
După anii 1980 apar şi fotografii ambulanţi ce îţi imortalizau participarea la eveniment pe peliculă. Cei mai încântaţi erau copiii, care voiau să fie fotografiaţi pe căluţi din lemn sau alături de alte obiecte distractive. Pozele nu se făceau imediat, ci erau trimise prin poştă destinatarilor.
Tot în perioada comunistă se alocă o altă parcelă din arealul comunei pentru amenajarea unui alt teren de fotbal, în zona veche luând amploare activitatea economică prin construirea balastierei. Organizarea târgului are loc şi în prezent în această locaţie.
„Pe Mureş în jos şi-n sus / Nu-s fete ca-n Ruşii-Munţi… „
În anii 1980-1990 evenimentul de Rusalii începea cu un spectacol organizat pe scenă, în spate fiind o mică anexă a SMA-ului, chiar la intrarea către târg, pe partea stângă. Se puneau scaune din lemn, spectacolul începea cu ansamblurile de copii ale şcolii din sat, urmând apoi să îşi desfăşoare programul ansamblurile mari, de feciori, de la noi din sat sau din satele învecinate.
Scena era micuţă şi nu era obiceiul de a se invita solişti de marcă, ci doar persoanele talentate din localitate, şi rar din judeţ, cum ar fi Ansamblul Mureşului. Îmi amintesc şi acum de cântecele soţilor Marga, de acordeonul colegului de şcoală Mitică sau de solistul Gheorghe Mureşan, cântăreţ celebru la acea vreme, membru al Ansamblului Mureşul din Târgu Mureş. Versurile cântecului „Pe Mureş în jos şi-n sus” făceau să crească mândria localnicilor: „Pe Mureş în jos şi-n sus / Nu-s fete ca-n Ruşii-Munţi… „
După Revoluţie evenimentul capătă valenţe noi, diversificate, complexe, atât din punct de vedere comercial cât şi cultural, fiind organizat de Primărie şi Consiliul Local În zilele noastre Târgul se desfăşoară pe parcursul a două zile, respectiv Sâmbăta şi Duminica Rusaliilor. Pe plan cultural, în ultimele trei decenii, mulţi invitaţi de notorietate la nivel judeţean sau naţional ne-au călcat pragul, încântând publicul prin prestaţii de excepţie (diverse ansambluri artistice profesioniste de muzică şi dans popular, solişti renumiţi, trupe sau cântăreţi de muzică modernă, trupe de
circ etc. (din volumul Ruşii-Munţi – File de monografie, Editura Princeps Multimedia, Iaşi, 2021; subtitlurile aparţin redacţiei)
Citește și