Pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Mureș au intervenit aseară pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din localitatea Chendu, pe strada Principală.

La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD, intervenția fiind sprijinită de membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Bălăușeri.
Vezi și: Ruşii Munţi – Târgul Rusaliilor, „povestit” de …un rușean
Potrivit informațiilor furnizate de salvatori, incendiul a fost lichidat în limitele în care a fost găsit la sosirea forțelor de intervenție, împiedicând extinderea flăcărilor la întreaga construcție sau la proprietățile învecinate.
În urma incendiului, au fost afectați aproximativ 50 de metri pătrați din locuință. Din fericire, evenimentul nu s-a soldat cu victime, iar nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Diana Cărburean

