Sezonul estival începe oficial la Ștrandul Apollo, care își va redeschide porțile miercuri, 10 iunie 2026, începând cu ora 08:00. Administratorii anunță startul unei veri dedicate relaxării, distracției și timpului petrecut în aer liber, alături de familie și prieteni.
Potrivit tarifelor anunțate pentru sezonul 2026, accesul pentru adulți costă 65 de lei în timpul săptămânii și 75 de lei în weekend și în zilele de sărbătoare legală. Copiii cu vârsta între 0 și 7 ani beneficiază de acces gratuit, iar cei între 7 și 12 ani vor plăti 30 de lei în timpul săptămânii și 35 de lei în weekend.
Pentru accesul după ora 17:00, tarifele sunt de 55 de lei în cursul săptămânii și 65 de lei în weekend. Locuitorii comunei Sângeorgiu de Mureș beneficiază de prețuri reduse, iar persoanele cu handicap sever și cele cu mobilitate redusă au acces gratuit.
Citeşte şi: Dacă nu raportează capturile, pescarii își pot pierde permisele
Reprezentanții ștrandului au precizat că programul poate suferi modificări în funcție de condițiile meteorologice.
„Vă așteptăm să petrecem împreună o vară de neuitat!”, este mesajul transmis de administratorii Ștrandului Apollo înaintea deschiderii noului sezon.
Sanda Viţelar
Urmăreşte şi:

