Un incendiu a izbucnit, în cursul zilei de astăzi, la acoperișul unei case de locuit din satul Frunzeni, comuna Lunca, mobilizând de urgență pompierii militari din cadrul Detașamentului Reghin.

La fața locului au intervenit două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și un echipaj SMURD. Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență, la sosirea forțelor de intervenție, flăcările se manifestau la acoperișul locuinței și la o anexă gospodărească, afectând o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați.

Pompierii au reușit să localizeze incendiul într-un timp scurt, împiedicând extinderea acestuia la alte construcții din gospodărie. Intervenția a continuat pentru lichidarea tuturor focarelor și înlăturarea efectelor produse de incendiu. Din fericire, nu au fost înregistrate victime în urma incidentului.
Diana Cărburean

