Swimathon Târgu Mureș, la a 13-a ediție

Valeriu Russu

Sâmbătă, pe 6 iunie, de la ora 10:00, Bazinul Olimpic din Târgu Mureș găzduiește o nouă ediție a evenimentului Swimathon.ms, inițiativă de strângere de fonduri organizată de Fundația Comunitară Mureș.

Ediția din acest an reunește 18 proiecte locale din domenii precum educație, sănătate, social, mediu, cultură, sport și mobilitate urbană, a declarat directorul executiv al Fundației Comunitare, Gal Sandor: „Swimathon Mureș există din 2011, de atunci am organizat 12 ediții, acum fiind la ediția 13-a. Am avut trei ani când nu am organizat evenimentul, iar în anul acesta avem 40 de echipe, 18 proiecte și 180 de înotători. Pe 6 iunie îi așteptăm pe cei care doresc să contribuie la aceste proiecte la Bazinul Olimpic, când vom înota. Iar donațiile le acceptăm pe site, până în 25 iunie”, arată Gal Sandor.

Proiecte care așteaptă donații

Directorul executiv al Fundației Comunitare Mureș precizează că, în fiecare an, apar proiecte din domeniile social, medical, educațional sau sportiv: „Participă grădinițe, de exemplu, sau avem un curs de prim-ajutor. Dar proiectul care s-a reîntors la Swimathon este «Tabăra Yuppy», pentru copiii care au boli cronice.

Și mai avem și organizațiile Caritas și Little People, care participă în fiecare an cu proiectele lor”, spune Gal Sandor, care a explicat că, dacă anual sunt între 500-700 de donatori, anul acesta deja s-a depășit acest ultim număr. De asemenea, dacă în 2025 s-au realizat donații de 180 de mii de lei, în cele 12 ediții ale Swimathon Mureș s-au strâns aproape 1 milion de lei.

„Donațiile pot fi oferite prin intermediul site-ului www.swimathon.ms, avem un formular și se poate dona echipelor, proiectelor și ambasadorilor, iar donațiile pot fi și sponsorizări. Deci, dacă există firmă care dorește să sponsorizeze un proiect, reprezentanții lor pot să completeze formularul de donație și vom intra în contact cu ei pentru a asemna un contract de sponsorizare”, explică Gal Sandor.

Fiecare proiect reprezintă o nevoie reală a comunității

Aceste idei de proiect sunt susținute de oameni care lucrează pentru a produce schimbări concrete în Târgu Mureș și în județ. Participanții – echipe de înotători și ambasadori – aleg o cauză pe care o reprezintă și strâng donații pentru aceasta în săptămânile premergătoare evenimentului.

În ziua de 6 iunie, înotătorii intră în bazin ca gest simbolic de susținere, însă adevăratul impact al Swimathonului se construiește în comunitate, prin fiecare donație în parte. Evenimentul este deschis publicului, iar organizatorii îi încurajează pe târgumureșeni să fie prezenți la bazin, să descopere proiectele participante și să susțină cauzele care îi inspiră.

Citește și