Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mureș a anunțat demararea procesului de recrutare a candidaților pentru instituțiile de învățământ ale Ministerului Apărării Naționale și pentru Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”, unități care pregătesc personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne.
Potrivit reprezentanților IPJ Mureș, înscrierile se desfășoară în perioada 2 – 17 iunie 2026, iar dosarele de recrutare pot fi depuse până la data de 24 iunie 2026. Candidații interesați trebuie să îndeplinească condițiile specifice de participare și să depună documentele solicitate în termenul stabilit de organizatori.
Locurile disponibile, criteriile de admitere, precum și lista completă a documentelor necesare pot fi consultate pe site-ul ms.politiaromana.ro. Reprezentanții instituției îi încurajează pe tinerii care doresc o carieră în structurile de ordine publică, apărare și siguranță națională să profite de această oportunitate de formare profesională.
Diana Cărburean

