Bărbatul frumos şi elegant din fotografiile îngălbenite de vreme nu este un actor de la Hollywood, este unul dintre cei mai mari diplomaţi români, fost ministru de externe!
Grigore Gafencu s-a născut la 30 ianuarie 1892 la Bârlad, fiind descendent al unor vechi familii boiereşti din Moldova. Tatăl său, Alexandru Gafencu era fiul Ecaterinei Gafencu, fiica unui boier moldovean, Iordache Gafencu, şi al lui John Saunders, un englez originar din Edinburgh, care s-au cunoscut şi au locuit o perioadă la Sankt Petersburg. Mama viitorului diplomat era Raluca Costache, descendentă a lui Veniamin Costache, cărturar şi om politic, mitropolit al Moldovei.
A început studiile primare în Bucureşti, de la 11 ani continuându-le la Lausanne, în Elveţia. După absolvirea Facultăţii de Drept a Universităţii din Geneva, a obţinut titlul de doctor în ştiinţe juridice la Sorbona, în Franţa.
A participat la al Doilea Război Balcanic, ca artilerist, şi la Primul Război Mondial, ca pilot în rândurile escadrilei mixte româno-franceze Farman VII, faptele sale de arme fiind recompensate cu cele mai înalte distincţii: Ordinul Mihai Viteazul, Steaua României şi Crucea de Război Britanică. În toamna lui 1918 au zburat de la Salonic la Iaşi, un zbor remarcabil prin importanţă şi o performanţă tehnică pentru acea vreme.
Victor Antonescu, reprezentantul diplomatic român la Paris, şi Grigore Gafencu au călătorit îmbrăcaţi în uniforme franceze şi cu identităţi false (căpitanii Antoine Louis şi Noel), transportând planul francez al reintrării României în război de partea Antantei.
După război, s-a lansat în avocatură şi publicistică, conducând de-a lungul timpului publicaţiile Revista Vremii, Argus şi Timpul. Grigore Gafencu a fost de asemenea co-fondator al agenţiei de presă Orient Radio, devenită ulterior Rador, agenţia de ştiri guvernamentală (1926-1949).
În 1926 a început şi cariera sa politică, intrând în rândurile Partidului Naţional Ţărănesc. În scurtă vreme, cei doi lideri ai acestui partid, Iuliu Maniu şi Ion Mihalache, remarcându-i calităţile excepţionale, îl vor susţine pentru ocuparea unor funcţii de înalt demnitar printre care:
Subsecretar de Stat la Preşedinţia Consiliului de Miniştri (1932); Subsecretar de Stat la Ministerul Industriei şi Comerţului (1932 – 1933) şi Secretar General al Ministerului Afacerilor Străine (1928 – 1929). Astfel, în februarie 1929, el va fi liderul delegaţiei române la Conferinţa Micii Înţelegeri, desfăşurată la Bucureşti. Îndepărtat din diplomaţie în 1932 la intervenţia lui Nicolae Titulescu, gelos pe calităţile sale remarcabile, Grigore Gafencu a fost senator de Caliacra între 1934 şi 1937.
Experienţa şi capacităţile sale deosebite l-au determinat pe Regele Carol al II-lea să îl numească pe Grigore Gafencu în funcţia de ministru al Afacerilor Străine, care a condus destinele diplomaţiei române într-o perioadă extrem de dificilă pentru România dar şi pentru întreaga Europă (23 decembrie 1938-1 iunie 1940).
Fidel orientării politice tradiţionale a României, filofranceze şi filobritanice, Gafencu a refuzat colaborarea cu cele două state revizioniste, Germania nazistă şi Italia fascistă, susţinând declararea neutralităţii României şi recomandând o atitudine binevoitoare faţă de statul polonez agresat.
La începutul lunii iulie 1940 a fost numit într-un post diplomatic extrem de dificil şi de o foarte mare responsabilitate: trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al României la Moscova, mandat îndeplinit vreme de un an, până la 22 iunie 1941.
La sfârşitul anului 1941 a ales calea exilului în Elveţia, unde a desfăşurat o intensă activitatea antinazistă şi antifascistă, militând pentru refacerea integrităţii teritoriale a României şi eliberarea ţării de sub controlul nazist şi protecţia faţă de pericolul sovietic.
Ferm convins că singura soluţie de salvare a României era ieşirea ei din războiul purtat în alianţă cu Axa, diplomatul român a păstrat şi consolidat legăturile cu foşti şi activi diplomaţi români sau străini care îi împărtăşeau opiniile.
Lovitura de stat de la 23 august 1944 a fost iniţial salutată cu bucurie de diplomatul român, ferm convins că din acel moment „România…intră pe făgaşul politicii ei tradiţionale”. Instaurarea comunismului începând cu instalarea de către armata sovietică a guvernului prezidat de dr. Petru Groza la 6 martie 1945 a risipit orice iluzii.
Rămas definitiv în exil pentru a lupta împotriva comunizării României, Grigore Gafencu a realizat de la bun început însemnătatea forţei morale pe care o reprezentau, în această luptă care se dovedea lungă şi anevoioasă, românii din diaspora. „Românii din străinătate – scria Grigore Gafencu la 1 iunie 1946 – au, deci, datoria de a da alarma şi a trezi necontenit spiritele în ţările pe unde trăiesc. Ei trebuie să ceară intervenţii neîncetate din partea anglo-saxonilor, mai cu seamă în vremea alegerilor”.
Conferinţa de Pace de la Paris din 1946 a dat un viu imbold activităţii românilor din exil. Ei au apărat cu tărie şi vigoare drepturile şi aspiraţiile legitime ale poporului român prin memorii şi articole de presă în publicaţiile occidentale de mare tiraj.
Anii care au urmat conferinţei au fost pentru Grigore Gafencu ani de intensă şi neobosită activitate în cadrul exilului românesc, pe care a încercat să îl menţină cât mai unitar, sarcină dificilă şi deloc de invidiat. A făcut parte din cele două organisme fundamentale ale acestuia, Comitetul Naţional Român, fondat în aprilie 1949 la New York, şi Liga Românilor Liberi, formată în toamna anului 1950.
Din cauza intrigilor şi dezbinărilor interne, va fi nevoit să le părăsească pe amândouă, continuând însă să menţină strânse legături şi colaborări fructuoase cu asociaţii şi grupuri ale diasporei româneşti.
S-a stins din viaţă departe de ţară, la 30 ianuarie 1957, chiar în ziua în care împlinea 65 de ani. A continuat să spere până în ultima clipă a vieţii într-o Românie democratică şi liberă, fiind totodată un militant de prestigiu pentru ideea unei Europei unite. A fost preşedinte al Uniunii Europene a Federaliştilor, membru al conducerii în Mişcarea Europeană şi Uniunea Pan Europeană.
A fost căsătorit din 1920 cu jurnalista franceză Marguerite Blanche (Nuşeta) Candy, cei doi trăind o poveste de iubire ca în basme, până la despărţirea prematură. De altfel, în 1968, prin grija soţiei, revenită în ţară, rămăşiţele pământeşti ale lui Grigore Gafencu au fost aduse în patria mult iubită, la Cimitirul Șerban Vodă din Bucureşti.
De asemenea, o serie de fotografii şi documente personale au fost donate Ministerului Afacerilor Externe, intrând în fondurile Arhivelor Diplomatice şi Arhivelor Naţionale ale României.
(sursa şi foto – Arhivele Diplomatice ale Ministerului de Externe)
Citește și