Cea mai tânără revistă de cultură din Târgu Mureş, acum şi în mediul online

„Meridiane culturale” este o publicaţie culturală lansată pentru prima oară la data de 2 martie 2024 în Târgu Mureş, creată şi coordonată de prof. dr. Constantin Nicuşan în colaborare cu membrii ai Cenaclului Arcadia, având sprijinul Centrului Judeţean pentru Cultură Tradiţională şi Educaţie Artistică Mureş şi al Asociaţiei Multiculturale pentru Artă, Tradiţie şi Dezvoltare Mureş.

Revista promovează arta tradiţională şi educaţia artistică, având lansări de numere noi (ex. nr. 1/2024 în martie, nr. 2/2024 în aprilie) în Piaţa Trandafirilor nr.4, sala Apollo a Şcolii Populare de Arte din Târgu Mureş.

Este ce a mai tânără revistă de cultură târgumureşeană, susţinută prin diverse activităţi de educaţie şi evenimente social-culturale, adresându-se atât românilor de pretutindeni cât şi tuturor cercetătorilor lumii interesaţi de limba şi cultura românească, „în dorinţa de a inspira suflul creaţiei în fiece suflet de român”.

Cititorii sunt invitaţi să descopere un conţinut unic de cultură şi civilizaţie românească într-un context internaţional unificator şi păstrător de istorie, tradiţii şi obiceiuri culturale locale, promotor de fuziuni literar-artistice şi creaţii unice păstrate în ecouri contemporane „O revistă de tipul caleidoscop cultural, cu apariţie trimestrială, „Meridiane culturale”, a apărut la Târgu-Mureş, într-o perioadă care ar părea prea puţin propice pentru o astfel de întreprindere, o perioadă în care şi cei care încă mai citesc se folosesc de o adevărată extensie a mâinii care a devenit smartphon-ul.

Dar profesorul Constantin Nicuşan şi cei ai lui (Florina Moldovan, Călin Covrig, Vlad Buţiu, Angela Fanea Macarie) au fost de o altă părere. Şi revista este una de înaltă ţinută. Menţionăm ideea de a folosi corespondenţi din diferite zone ale ţării, între ei scriitorul Andrei Breabăn de la Suceava sau Daniel Dieaconu din Neamţ sau din străinătate (numiţi corespondenţi editori). Conţinutul este unul divers, cu poezie, artă, istorie, cu o grafică deosebită” (mesageruldeneamt.ro)

Revista „Meridiane culturale” se doreşte a fi încă un catalizator în promovarea forţei culturii, de regenerare a paradigmei de interpretare fenomenologică a existenţei şi a salvării speciei umane, nu doar în anvergura sa planetară, ci şi în înţelegerea locului şi amisiunii omului în Univers.

Ne aflăm, astfel, în ,,platourile” exerciţiului şi asumării principiilor Eticii şi Axiologiei, universal valabile… Hermeneutic vorbind: moralitate şi valori la nivelul evoluţiei spirituale şi tehnologice a omenirii.Şi de aici, am păşit în plan filosofic. O filosofie a culturii, pe care o cultivă şi o promovează, cu o aşteptată consecvenţă, revista noastră”, a declarat în exclusivitate pentru Cuvântul liber prof. dr. Constantin Nicuşan

Pdf-urile numerelor deja lansate se pot descărca gratuit accesând:

https://meridianeculturale.wixsite.com/meridiane-culturale

Citește și