Mugurel Puşcaş
Un freamăt răzbate din baltă-n zăvoi,
Sporadic, un vis se-nfiripă,
Apar în galop, fantomatici, vioi,
Sunt uzi, plini de tremur şi frică.
Abraşi, minunaţi, cu coamele-n vânt,
De stăpâni s-au dezis! Nu le pasă!
Strănepoţi de vestiţi inorogi ştiu că sunt,
Au uitat de padoc şi cravaşă.
Sunt albi ca o spumă de lapte-n condei,
Sunt vifor, sunt ceaţă, sunt abur,
În stuful ce creşte înalt, lângă ei,
Alene se-mpiedică hamul.
Vibrează, adulmecă boarea, confient,
Simt urme de pajişti mănoase,
Cu botul împing urgisitul prezent,
În volbura apei mâloase.
Nechează, un şuier… Galop înapoi,
Spre stuful ce spornic se-ntinde!
În baltă sunt liberi… Ei, caii, sunt Zei!
Ies aburi din coamele-aride.
Citește și