UPDATE: Atac violent într-una dintre cele mai aglomerate zone din Târgu Mureș

Un atac violent petrecut luni seara pe Platoul Cornești din Târgu Mureș a șocat comunitatea locală. Un bărbat a fost înjunghiat în jurul orei 19:00, într-una dintre cele mai aglomerate zone de agrement ale municipiului, în prezența mai multor martori, inclusiv familii cu copii. Victima a fost preluată în stare critică de un echipaj medical și transportată de urgență la spital, unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale. Potrivit informațiilor transmise de familia victimei, persoana indicată ca agresor ar fi un nume cunoscut în mediul de afaceri local, iar circumstanțele exacte ale incidentului sunt în curs de clarificare.

UPDATE: 3

Urmare a probatoriului administrat în dosarul penal întocmit pentru lovire sau alte violențe și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, precizăm faptul că față de bărbatul de 42 de ani, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea unității de parchet competente.

UPDATE 2:

Biroulde Presă al IPJ Mureș ne-a comunicat că la data de 8 iunie 2026, în jurul orei 19:20, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Târgu Mureș au fost sesizați, prin apel 112, de către un bărbat cu privire la faptul că, în timp ce se afla într-un parc de agrement din municipiu, a suferit o plagă tăiată la membrul superior. Victima a fost transportată la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. De asemenea, în urma cercetărilor efectuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale s-a stabilit că, pe fondul unor discuții contradictorii, un bărbat de 42 de ani, i-ar fi produs unui alt bărbat, de 40 de ani, o plagă înțepătată la nivelul antebrațului. Din primele verificări, viața victimei nu i-a fost pusă în primejdie.

De asemenea, față de agresor a fost emis ordin de protecție provizoriu pentru 5 zile. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculose, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc altercația și luarea măsurilor care se impun.

UPDATE 1:

Fratele victimei a postat pe pagina sa de Facebook următorul mesaj: „Ieri, la Târgu Mureș, pe Platoul Cornești, în spatele zonei de joacă pentru copii, în jurul orei 19:00-19:30 a avut loc un incident în urma căruia fratele meu a fost înjunghiat. În acest moment se află internat la spital. Rugăm toate persoanele care au văzut ce s-a întâmplat sau care dețin orice informație să ne contacteze și să ne ajute. Avem mare nevoie de martori pentru clarificarea acestui caz”.

Conform publicaţiei online punctul.ro, atacatorul ar fi proprietarul Casinourilor Silver. „Între cei doi subiecți ai incidentului de aseară de la Platoul Cornești există divergențe de ordin civil care se judecă in instanțe, dar atacul de aseară pare a fi un pas spre agravarea situației.
Sursele punctul.ro spun că cele două părți se judecă pentru o casă dar speța implică și alte înțelegeri care nu ar fi fost respectate.Balizs Elek Zsabolcs, proprietarul cazinourilor Silver din oraș ar fi atacatorul iar Ravasz Robert victima. Din primele informații lovitura nu ar fi fost într-o zonă care să-i pună viața în pericol, dar expertizele și ancheta vor face lumină și asupra intențiilor care au stat la baza atacului”, au scris cei de la punctul.ro.