Șase medalii de aur pentru CS Juvenes la Cupa Sultan 2026

Sportivii de la CS Juvenes au confirmat forma excelentă înaintea Campionatului Mondial WUKF de la Cluj-Napoca, obținând rezultate remarcabile la Cupa Sultan 2026, desfășurată în perioada 13-14 iunie, la Sala Sporturilor Olimpia din Ploiești. Competiția a reunit 574 de sportivi de la 42 de cluburi din țară.

Clubul târgumureșean a cucerit nu mai puțin de șase medalii de aur. Pe cea mai înaltă treaptă a podiumului au urcat Horvath Tamas, la kumite shobu nihon, băieți 10 ani, Gaspar Mihai Andrei, la kumite shobu sanbon, băieți 16-17 ani, +75 kg, și Szava Bernadett, la kumite shobu sanbon, fete 16-17 ani, +60 kg. Totodată, Szava Bernadett și Vultur Cristian au câștigat probele Elite Round la categoriile lor de vârstă, iar echipa formată din Gangal Maria și Szava Bernadett s-a impus în proba Elite Round Echipe, fete 14-17 ani.

La aceeași competiție, Gangal Maria a obținut medalia de argint în proba Elite Round, fete 14-17 ani, și medalia de bronz la kumite shobu sanbon, fete 14-15 ani, categoria -55 kg. O medalie de bronz a revenit și echipei formate din Gaspar Mihai Andrei și Vultur Cristian, în proba Elite Round Echipe, băieți 14-17 ani.

De asemenea, Gaspar Mihai Andrei s-a clasat pe locul al IV-lea în proba Elite Round, iar Osz Botond David a ocupat locul al VI-lea la kumite shobu nihon, băieți 12 ani, categoria -155 cm.

Pentru sportivii de la CS Juvenes urmează ultima etapă de pregătire înaintea Campionatului Mondial WUKF: Stagiul de Kumite Competițional, programat la Târgu Mureș în perioada 26-28 iunie și organizat chiar de clubul mureșean.

(Sursa foto: CS Juvenes)

Sorin Crăciun

Citește și,